Misiunea Asociaţiei Vasiliada, de a oferi servicii sociale persoanelor aflate în dificultate, având la bază dragostea faţă de semeni, a prins contur prin intermediul numeroaselor proiecte sociale care au avut în vedere sprijinirea copiilor cu risc de abandon şcolar, tinerilor postinstituţionalizaţi, tinerilor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice şi a celor fără adăpost, şomerilor şi persoanelor inactive pe piaţa muncii.
“Asociaţia Vasiliada a lucrat prin membrii ei, în cei 13 ani de activitate, numeroase programe sociale, prin care a reuşit să păstreze ca element definitoriu – slujirea aproapelui, după cuvântul Domnului: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Din acest punct de vedere, în serviciile sociale oferite tuturor oamenilor se vede sentimentul dragostei şi al responsabilităţii creştine. Ca atare, Vasiliada Sfântului Vasile cel Mare trăieşte şi astăzi, prin Asociaţia noastră, în duhul temerii de Dumnezeu şi al slujirii aproapelui, nedezicându-se întru nimic de menirea ei, ajutorarea persoanelor şi comunităţilor în dificultate, pentru slava lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor” , a subliniat IPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei şi Preşedintele de onoare al Asociaţiei Vasiliada.
În ultimul an, activitatea Asociaţiei Vasiliada poate fi rezumata in cifre astfel: 2954 persoane ajutate în Dolj, Gorj şi Mehedinţi, 7 aşezăminte sociale, 5 proiecte sociale, 31 angajati, 81 voluntari.
„Cei 13 ani de activitate au reprezentat pentru întreaga echipă a Asociaţiei Vasiliada – asistenţi sociali, psihologi, educatori, preoţi, consilieri de orientare profesională, prilejul de a se întâlni cu o lume pe care au ajuns să o cunoască foarte bine: copii aflaţi în dificultate, persoane fără adăpost, bătrâni care trăiesc în sărăcie şi singurătate, tineri cu dizabilităţi, care se luptă zilnic cu suferinţa provocată de ignoranţa celor din jur sau persoane care vor să muncească, dar nu au unde. Nu ştim dacă numărul total de persoane sprijinite de Vasiliada în cei 13 ani de activitate este suficient faţă de nevoile sociale din regiune. Ştim doar că numărul total de beneficiari reprezintă tot atâtea chipuri de oameni, cărora colegii mei le-au putut oferi, prin servicii sociale şi educative, răspuns bun la nevoile lor”, a precizat Pr. Adrian Stănulică, Preşedintele Asociaţiei Vasiliada,referindu-se la impactul activităţilor desfăşurate de Asociaţia Vasiliada.
În cei 13 ani de activitate, Asociaţia Vasiliada s-a bucurat şi de sprijinul a numeroase personalităţi precum: Baroneasa Emma Nicholson de Winterbourne, Paula Seling, Felicia Filip, Liana Stanciu, Cristian Tabără, Cristian Mihăilescu, Ducu Bertzi, Diana Ţugui, dar şi de susţinerea a numeroşi parteneri care au crezut în Asociaţia Vasiliada şi s-au alăturat misiunii sale filantropice.
La împlinirea celor 13 ani de activitate, echipa Asociaţiei Vasiliada mulţumeşte tuturor acelora care au văzut în Vasiliada locul unde pot să înfăptuiască binele, ca expresie a iubirii aproapelui. (Gabriela Popescu, sursa: mitropoliaolteniei.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 542
Id: 41677
Data: Jun 17, 2014
Imagine:

Data: Jun 18, 2014

Data: Jun 18, 2014

Data: Jun 18, 2014

Data: Jun 18, 2014

Data: Jun 18, 2014

Data: Jun 18, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).