Membrii Asociatiei nationale „Cultul Eroilor“, filiala Dolj, au serbat marti, 6 mai, 20 de ani de activitate pentru cinstirea si comemorarea eroilor poporului, informeaza „Ziarul Lumina”.Activitatea a fost marcata de convocarea Adunarii generale a ONG-ului, de prezentarea darilor de seama si expunerea proiectelor de activitate pentru anul în curs. În mijlocul membrilor asociatiei s-a aflat si preotul Cristian Grecu de la Parohia „Eroii neamului“ din Craiova, în calitate de delegat al Arhiepiscopiei Craiovei. În cadrul întâlnirii au luat cuvântul membrii activi ai asociatiei, discutiile fiind moderate de colonelul în rezerva Grigore Pasarin, presedintele asociatiei. „Pentru a concretiza responsabilitatea civica si morala pe care Asociatia Nationala «Cultul Eroilor» o are, aceea de a consemna în scris si de a actualiza pentru generatia tânara faptele eroilor neamului, am editat revista «Oltenia Eroica», lansata pe 24 ianuarie 2011. Filiala s-a implicat în viata comunitatii si a participat la toate evenimentele de sarbatorire a actelor istorice si de comemorare a eroilor neamului în toata aceasta perioada. Am activat prin cele 75 de subfiliale în tot atâtea localitati din judet si am înfiintat cercuri «Cultul Eroilor» în mai multe scoli din Dolj, în parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului pentru educarea tinerilor în spiritul cunoasterii si pretuirii eroilor neamului“, a marturisit Grigore Pasarin.Legatura pe care o are amintita asociatie cu Parohia „Eroii neamului“ din Craiova s-a concretizat în decursul timpului prin mai multe activitati culturale, gazduite de biserica, la care au luat parte numerosi membri ai filialei doljene si credinciosi craioveni. „Colaborarea noastra cu Asociatia «Cultul Eroilor» a fost întotdeauna una de bun augur, mai ales ca hramul bisericii noastre este închinat eroilor neamului. În acest context, am cautat întotdeauna sa gasim cele mai potrivite cadre de activitate prin care sa asezam bucurie si folos duhovnicesc în sufletele bravilor nostri ostasi care acum sunt la vatra“, a marturisit preotul Cristian Grecu, parohul Bisericii „Eroii Neamului“ din Craiova.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 710
Id: 40469
Data: May 8, 2014
Imagine:
Din 20 aprilie 2014, prima zi de Pasti, a început derularea proiectului „Liturghia si Şcoala duminicala pentru copii”, proiect ce se desfașoara cu binecuvântarea .....
Data: May 8, 2014
În cadrul Simpozionului International „Euharistie si Martiriu. De la vechile catacombe la închisorile comuniste”, desfasurat în .....
Data: May 8, 2014
Ministerul Educatiei Nationale, Consiliul Judetean Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judetean Vaslui, Episcopia Husilor, Primaria Municipiului Bârlad si Liceul Pedagogic „Ioan .....
Data: May 8, 2014
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxa a fost publicata broșura „Viața și Acatistului Sfântului Cuvios Arsenie cel Mare”. Sfântul este pomenit .....
Data: May 8, 2014
Absolvenții de gimnaziu care vor sa urmeze Seminarul Teologic Ortodox din București se pot înscrie pentru examenul de admitere la sfârșitul acestei luni. Dosarele se depun .....
Data: May 8, 2014
Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzau se numara printre unitatile scolare declarate câstigatoare în cadrul competitiei nationale „Şcoala .....
Data: May 8, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
