]]>În seara zilei de marţi, 08 decembrie 2015, a avut loc la Biserica Metocul Maicilor (paraclis mitropolitan dedicat activităţilor cu tinerii) un atelier de discuţii susţinut de părintele Constantin Prodan, preot slujitor al Bisericii Sfântul Mina - Păcurari, intitulat Dăruind vei dobândi. Participanţii au fost studenţi dintr-un mediu divers, ilustrând un evantai larg de specializări, după cum informează doxologia.ro Structura atelierului desfăşurat la paraclisul studenţesc a fost una tradiţională: prezentarea cazurilor, urmată de dezbateri. Părintele Constantin a selectat cazurile decupate din realitate, având drept element comun dăruirea, sau facerea de bine, necondiţionată. Discuţiile şi intervenţiile tinerilor au prelungit întâlnirea până târziu, către noapte. Sub îndrumarea părintelui s-au dezbătut motivaţiile (şi efectele) impulsurilor altruiste de a-i ajuta pe ceilalţi. Aşa cum era de aşteptat, în cazul unei întâlniri cu tematica inspirată de cartea părintelui Nicolae de la Rohia, una din concluziile de seamă desprinse a fost aceea a părtăşiei creşterii comunitare: ne ajutăm pe noi ajutându-i pe ceilalţi, creşterea noastră este legată şi condiţionată de ceea ce facem pentru ceilalţi, adică dăruind vom dobândi.
Download: Click for download attached file: Atelier de discutii la Metocul Maicilor din Iasi
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 657
Id: 59294
Data: Dec 11, 2015
Imagine:
]]>Devine o tradiţie ca, înainte de praznicul Crăciunului, biserica Sfântul Haralambie din Constanţa să găzduiască un eveniment inedit. Astfel, miercuri, 09 decembrie 2015, 25 de .....
Data: Dec 11, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, 12 coruri .....
Data: Dec 11, 2015
]]>Şi în acest an sărbătoarea Sfântului Nicolae patronul Catedralei episcopale din Tulcea a fost sărbătorit cu aleasă bucurie şi în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi. Sărbătoarea .....
Data: Dec 11, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, cu acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean, şi având colaborarea Părinţilor Protopopi şi a .....
Data: Dec 11, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).