Încă de la începutul stării de urgență, atelierele Arhiepiscopiei Bucureștilor care realizau veșminte, uniforme clericale sau alte obiecte bisericești s-au orientat spre confecționarea materialelor de protecție pentru voluntarii Bisericii care ajută persoanele izolate.
Într-o primă etapă, Serviciul Colportaj a confecționat 6.500 de măști de protecție reutilizabile și peste 500 de combinezoane din bumbac.
Începând de luni, 04 mai 2020, atelierele de broderie și croitorie bisericească ale Arhiepiscopiei produc combinezoane din Poliester 100%.
Demersul a fost posibil „grație unei donații a unui binefăcător și prin intervenția parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor”, a precizat la Trinitas TV Protos. Joachim Bejenariu, consilier eparhial – Serviciul Colportaj București.
Părintele consilier a spus că a fost nevoie de tipare speciale și de regândirea fluxului tehnologic. Pentru unele etape de lucru, Atelierul de croitorie „Reverenda” și Atelierul de broderie „Altarul” au fost nevoite să fuzioneze.

„Acest ajutor concret reprezintă bucuria noastră, a ostenitorilor Serviciului Colportaj București”, a spus Protos. Joachim Bejenariu, amintind că noile echipamente de protecție sunt destinate voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului și celor care ajută pacienții din spitale ori pe cei aflați la domiciliu sau pe vârstnicii izolați.
Combinezoanele din poliester 100% produse în atelierele Serviciului de Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor sunt de calitatea I, impermeabile și refolosibile.
Valoarea totală a măsurilor de sprijin oferite de Biserica Ortodoxă Română de la începutul crizei de sănătate Covid-19 și până la data de 27 aprilie se ridică la 14.876.474 lei (3.080.015 euro).
Dincolo de restricții, viața merge mai departe cu speranța că în curând lucrurile vor reveni la normal și vom putea aduce mărire lui Dumnezeu că ne-a dat puterea să trecem cu bine prin această perioadă dificilă. Vă prezentăm selecția noastră de fotografii din lumea ortodoxă realizate în .....
Data: May 4, 2020
„Urmând exemplul mironosițelor, femeia creștină de astăzi este chemată să intervină, cu entuziasmul bucuriei ei, pentru a salva credința fiilor acestui neam atunci când ea slăbește, să ne arate că iubirea pentru Dumnezeu poate înlătura orice obstacol și vindeca orice deznădejde, că .....
Data: May 4, 2020
În predica transmisă în Duminica Femeilor Mironosițe, Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a adus un elogiu mamelor creștine din toate timpurile care „au umplut cerul de Sfinţi şi pământul de oseminte”.
„Sunt pline calendarele şi sinaxarele de sfinţii pe .....
Data: May 4, 2020
Părintele Episcop Macarie a vorbit în omilia sa de duminică despre curajul mironosițelor, spunând că acestea au înțeles cu .....
Data: May 4, 2020
Schitul Brătășești, aflat în Brătești, comuna Albeștii de Argeș, pe drumul spre Transfăgărăşan, este în plin proces de reînviere. Duminică a avut loc ceremonia de instalare și decernarea distincției „Crucea Basarabă” pentru egumena Efrema Drăghici.
După o istorie .....
Data: May 4, 2020
Ziua internaţională a moaşelor, celebrată anual în 5 mai, a fost lansată de Confederaţia Internaţională a Moaşelor (CIM) la sfârşitul anilor 1980, cu scopul de a arăta importanţa acestora, atât în sistemul sanitar, cât şi în cadrul comunităţilor, informează
Data: May 5, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Iustinian Chira - Rugaciunile impreuna cu eterodocsii
IPS Iustinian Chira - Predica la Sfanta Liturghie de hramul bisericii din Cavnic
PS Justinian Chira - despre smerenie, rugaciune si Nicolae Steinhardt
IPS Iustinian Chira - Postul Mare, postul mantuirii
IPS Justinian Chira - Smerenia
IPS Iustinian Chira - Invierea Domnului si Invierea noastra
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).