Vineri, 13 septembrie 2013, s-au încheiat cele două săptămâni ale „Programului de iniţiere şi formare pentru tinerii preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor“, proiect desfăşurat la Miclăuşeni, care a vizat identificarea şi valorificarea unor mijloace şi resurse teologice, dar şi de dezvoltare personală, adecvate activităţii pastorale şi misionare a preoţilor proaspăt hirotoniţi din Arhiepiscopia Iaşilor.
Programul a avut binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a fost organizat de Sectorul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin Centrul de formare şi inovare dezvoltat în colaborare cu Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ şi în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
La lucrările atelierului de formare au fost prezenţi 16 tineri preoţi şi invitaţi din ţară şi din străinătate, printre care s-au numărat arhim. Nichifor Horia, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, prof. univ. dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, pr. dr. Răzvan Ionescu, slujitor al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva“ şi „Sfânta Genoveva“ din Paris, pr. lect. dr. Vasile Gavrilă de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, arhim. Damaschin Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi.
Pe lângă participarea la seminariile şi atelierele de facilitare susţinute de invitaţi, preoţii prezenţi la program au slujit împreună, au vizitat împreună cu soţiile mănăstirile Pângăraţi, Horaiţa şi Bistriţa, au vizionat şi analizat filme tematice. Ca o noutate a atelierului din acest an, organizatorii au constituit în una din zile ateliere de facilitare şi pentru soţiile preoţilor participanţi.
Sfinte Liturghii arhiereşti în cadrul atelierului
IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent atât la debutul, cât şi la finalul programului de formare de la Miclăuşeni, săvârşind de două ori Sfânta Liturghie, înconjurat de preoţii participanţi. Joi, 12 septembrie, Înaltpreasfinţia Sa a susţinut în aer liber şi un atelier de facilitare, în care a vorbit despre „Parohia, spaţiul slujirii şi al mântuirii“, după care, vineri, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în biserica Mănăstirii Miclăuşeni, a hirotonit întru preot un diacon şi i-a hirotesit întru duhovnici pe trei tineri preoţi participanţi la atelier.
Despre o primă evaluare a programului de formare şi iniţiere, patronat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, ne-a vorbit unul dintre principalii organizatori, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Este destul de dificil de sistematizat câteva concluzii dintr-o perspectivă cognitivă; sunt sigur că atât participanţii, cât şi organizatorii pleacă de aici cu noi cunoştinţe. De asemenea, dimensiunea emoţională, felul în care s-au simţit participanţii, este greu de evaluat, observând în aceste două săptămâni atât chipuri vesele, cât şi chipuri abătute, care îşi puneau probleme, încercând să schimbe ceva înlăuntru. Îmi este mult mai uşor însă să spun că am simţit în cadrul programului o atmosferă duhovnicească deosebită, având în vedere faptul că participanţii au fost preoţi, purtători ai harului lui Dumnezeu şi că, dincolo de diferite probleme pe care le are un slujitor al altarului în diferite etape ale existenţei sale, există un dar al lui Dumnezeu, care, aşa cum spune în rugăciunea de la hirotonie, le suplineşte şi le plineşte pe toate. Mai mult decât atât, am dobândit noi prieteni în aceste două săptămâni, iar faptul că ne-am întâlnit, că ne-am putut ruga şi lua masa împreună, faptul că am învăţat laolaltă este un mare câştig şi nădăjduiesc ca pe viitor astfel de întâlniri să se desfăşoare şi independent de iniţiativele Centrului nostru de formare, iar preoţii să înveţe să se întâlnească între ei, să schimbe impresii şi idei, să se roage împreună mai mult. Numai aşa vom putea avea o Biserică puternică şi adecvată nevoilor duhovniceşti actuale. Despre cursurile predate pot spune că au fost în aşa fel adecvate încât să se orienteze mai ales spre nevoile şi spre profilele unor parohii din mediul rural, ca acelea unde vor fi trimişi preoţii participanţi, punându-se accent mai mult pe problemele cu care se vor confrunta aceştia în comunităţile pe care le vor păstori: alcoolismul, prezenţă sectară, sărăcie etc. Ideea principală a acestui training a fost aceea că schimbarea începe cu mine însumi. Dacă eu mă schimb, voi putea să produc o schimbare reală şi durabilă în comunitatea din care provin“.
„Plec de la Miclăuşeni cu o imensă bucurie şi cu sentimentul de plinătate sufletească“
Pentru participanţii la programul de formare, cele două săptămâni au constituit o perioadă în care şi-au însuşit noţiuni utile pentru activitatea lor pastorală, cât şi pentru viaţa de familie, după cum ne-au declarat în rândurile ce urmează.
Preot Vasile Mereuţă: „Am venit la acest program ca simplu mirean, ca urmare a unei chemări neaşteptate, având în vedere că nu ocupam la momentul respectiv nici o treaptă a clerului. Prin rânduiala lui Dumnezeu însă, m-am bucurat aici atât de trări, emoţii şi îndrumări pozitive, cât şi de lucrarea harică a darurilor hirotoniei în diacon şi preot. Au fost două săptămâni frumoase, în care am învăţat mai multe despre mine, cât şi despre relaţia mea cu ceilalţi, în primul rând cu familia, şi, plecând de la această relaţie a mea cu familia şi cu Dumnezeu, să pot cuprinde şi relaţia cu viitorii enoriaşi şi încadrarea lor în comuniune cu Dumnezeu. Sunt bucuros că am fost integrat în acest proiect şi sper ca şi mulţi alţii să beneficieze de el“.
Preot Eugen Harpa din parohia Boldeşti, comuna Hărmăneşti, Protopopiatul Paşcani „Plec impresionat de la aceste cursuri, întrucât Înaltpreasfinţitul Teofan ne-a unit aici pe noi, preoţii tineri, ca pe un buchet frumos de flori, şi nădăjduiesc ca acest buchet, cu timpul, să dea roade şi parfum, împărtăşind şi altora din experienţele noastre duhovniceşti plăcute, pe care le-am avut în aceste zile. Vreau să mulţumesc organizatorilor şi colaboratorilor, dar şi colegilor participanţi, care s-au deschis sufleteşte, dând dovadă de sinceritate şi maturitate“.
Preot Claudiu Gheorghiasa din parohia Dancaş, comuna Miroslava, Protopopiat Iaşi 3: „Dacă am fost la început sceptic cu privire la acest program de iniţiere şi formare, în special din cauza părăsirii parohiei şi a familiei timp de două săptămâni, pot spune că acum plec de la Miclăuşeni cu o imensă bucurie şi cu sentimentul de plinătate sufletească. Am aflat aici tehnici şi informaţii despre activitatea pastorală, cât şi despre cea familială, pe care de-abia aştept să le aplic când voi ajunge acasă“.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 732
Id: 33922
Data: Sep 18, 2013
Imagine:
La Catedrala mitropolitană din Iaşi s-a derulat duminică seară faza eparhială a Concursului național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul”, la care s-au prezentat 7 coruri ale parohiilor din județele Iași, .....
Data: Sep 18, 2013
Credincioşii din municipiul Suceava au participat marţi, 17 septembrie 2013, la târnosirea celei mai mari biserici din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne. Lăcaşul de închinăciune se află în municipiul .....
Data: Sep 18, 2013
Evenimentul religios a avut loc în faţa prestigioasei instituţie de învăţământ băcăuane. La final, ierarhul a felicitat-o pe prof. Constantina Hulea, directorul Colegiului ”Mihai Eminescu”, iar apoi a fost prezentat .....
Data: Sep 18, 2013
După oficierea slujbei de Te Deum, părintele Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, a oferit celor 17 preşcolari şi 46 de şcolari din satul Coşnea dulciuri, ghiozdane complet echipate cu rechizite şi toate cele necesare pentru noul an .....
Data: Sep 18, 2013
Preasfinţia Sa a sfinţit cu acest prilej așezământul social-filantropic "Intrarea Maicii Domnului în Biserică". În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, ierarhul a vorbit despre semnficația Sfintei .....
Data: Sep 18, 2013

Data: Sep 19, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Arsenie Muscalu - Despre post 1 B
Pr Arsenie Muscalu - Despre lucrarea duhovniceasca 1
Pr Arsenie Muscalu - Indrumare duhovniceasca 2
Pr Arsenie Muscalu - Problemele tinerilor
Pr Arsenie Muscalu - Sfanta Lumina 2004
Pr Arsenie Muscalu - Smerenia si dragostea in vocatia sfinteniei 18-XI-2004
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).