"A fost lucrarea Bunului Dumnezeu pentru că într-un timp atât de scurt am reușit să finalizăm cele două lucrări. Am avut și doi donatori, la clopotniță, pe domnul Frigură Constantin, iar la troiță pe doamna doctor Urziceanu Rodica, fiică a satului, stabilită la București", a explicat preotul Trofor Gavriil. La sfârșitul slujbei, Preasfinția Sa a oficiat Parastasul pentru fiii satului mutați la cele veșnice, după care a oferit distincții de vrednicie unor persoane care au sprijinit Biserica, iar preotului Trofor Gavriil i-a fost conferită distincția de iconom.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 782
Id: 33245
Data: Aug 20, 2013
Imagine:
Cu acest prilej, părintele paroh Adrian Frunză a primit din partea Preasfinției Sale distincția de iconom stavrofor, iar persoanelor implicate viața parohiei, care au contribuit la înălțarea sfântului locaș, le-au fost oferite distincții .....
Data: Aug 20, 2013
Târnosirea sfântului lăcaş a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii. După cum ne-a relatat pr. Marius-Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huşi, după citirea Sfintei Evanghelii, PS Corneliu a rostit un cuvânt de .....
Data: Aug 20, 2013
Data: Aug 20, 2013
Data: Aug 20, 2013
Data: Aug 20, 2013
Data: Aug 20, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).