Binecuvantare arhiereasca in Parohia Bogdanesti 1

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 25 mai 2014, Sfânta Liturghie în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Parohia Bogdăneşti 1, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava. La orele dimineţii, ierarhul a fost întâmpinat de copiii îmbrăcaţi în portul popular, care au ţinut în mâini flori, de soborul preoţilor şi de numeroşi credincioşi. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul bărbătesc „Bogdana“ din localitate şi de Corul de copii „Glas de clopot“. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni. Spre finalul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 6-a după Paşti. Înaltpreasfinţia Sa a arătat că oricât de mare este suferinţa, Dumnezeu vine în ajutorul omului şi îi dă tărie sufletească. Părintele paroh Marcel Ursuţu a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen pentru că a slujit Sfânta Liturghie, precum şi soborului de preoţi. La final, Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a sfinţit muzeul tradiţional bisericesc al satului Bogdăneşti, aflat în vecinătatea lăcaşului de închinăciune, care cuprinde obiecte vechi din gospodăriile sătenilor, icoane şi tot ceea ce înseamnă lucru ţesut de mână din această comunitate. „Am reuşit să creăm un spaţiu adecvat liniştii, portului şi casei tradiţionale româneşti“, a spus pr. paroh Marcel Ursuţu, care a menţionat că la amenajarea muzeului s-au implicat copiii de la şcoala din localitate împreună cu profesorii lor. Biserica Parohiei Bogdăneşti 1 este închinată Pogorârii Sfântului Duh şi Sfintei Cuvioase Parascheva. A fost ridicată în anul 1937 din lemn, fiind concepută în stil moldovenesc. După ample lucrări de renovare, a fost resfinţită în anul 2011. Ansamblul parohial mai cuprinde un lumânărar, două praznicare şi un muzeu amenajat într-o casă tradiţională. Obiectele expuse provin de la credincioşii parohiei, acestea ilustrând preocupările comunităţii în viaţa de zi cu zi.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 547

Id: 40956

Data: May 26, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).