Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 24 februarie, Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile "Înălţarea Domnului" şi "Acoperământul Maicii Domnului" a Mănăstirii Golia din Iaşi. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost întâmpinat în faţa sfântului lăcaş de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, de arhim. Vitalie Danciu, stareţul Mănăstirii Golia, de arhim. Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, din judeţul Neamţ, şi de soborul slujitorilor. În dangătul clopotelor şi al cântării "Pre Stăpânul", IPS Părinte Mitropolit a intrat în străvechea biserică ce a primit acum mai bine de doi ani de zile veşmântul resfinţirii. Lăcaşul de închinăciune a fost plin de credincioșii care au aşteptat cu emoţie sosirea Înalt Preasfinţitului Teofan. Chiar dacă a fost o duminică obişnuită din calendarul Bisericii noastre, cei prezenţi au trăit momentul rugăciunii ca pe o adevărată sărbătoare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul psaltic al Mănăstirii Golia, dirijat de Ionuţ Zavate. La momentul potrivit din timpul slujbei a fost pomenit vrednicul de amintire arhiepiscop Adrian Hriţcu, care a plecat la Domnul sâmbătă, 23 februarie 2013.
Dobândirea darului smereniei
După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la pilda Vameşului şi a Fariseului. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că, în perspectiva apropierii Postului Mare, Biserica ne aşează în faţă vameşul şi fariseul, "doi oameni credincioşi, însă foarte deosebiţi în ceea ce priveşte relaţia lor cu Dumnezeu". "Fariseul, aflat în rugăciune, îi prezintă lui Dumnezeu faptele cele bune, amintindu-i de câte ori pe săptămână posteşte. El se consideră pe sine superior vameşului care se afla în spatele templului. Vameşul este conştient de multele sale păcate şi nu îndrăzneşte să-şi ridice ochii la cer. El se roagă lui Dumnezeu să fie iertat de multele sale păcate, spunând din adâncul sufletului său: «Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului». Fariseul, pe de o parte, este drept şi mândru, în timp de vameşul este păcătos şi smerit. Sfântul Ioan Gură de Aur, meditând la cele două feluri de oameni, aşează la rădăcina evalviei oamenilor un exemplu: «Închipuiţi-vă două trăsuri care se întrec între ele. Trăgătorii uneia să fie dreptatea cu mândria, iar trăgătorii alteia – păcatul cu smerenia; şi veţi vedea că trăsura păcatului învinge pe cea a dreptăţii; nu pentru că păcatul ar fi având aşa de multă putere proprie, ci prin tăria smereniei celei legate cu dânsul. Şi trăsura dreptăţii rămâne în urmă, nu pentru că dreptatea ar fi foarte slabă, ci pentru greutatea şi povara mândriei. Adică, precum smerenia, prin puterea ei cea însemnată, covârşeşte puterea păcatului si ne ridică până la cer, aşa pe de altă parte, mândria, prin greutatea şi povara ei cea mare, pune stăpânire pe dreptate şi o doboară la pământ». Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că bine ar fi ca omul să fie drept şi smerit. Acest lucru este pentru Sfântul Ioan Gură de Aur definiţia smereniei. Biserica ne cheamă să privim cu onestitate în noi şi să recunoaştem ambiţia, pretenţia la superioritate şi întunericul dinlăuntrul nostru. Sfinţii Părinţi nu au avut o rugăciune mai aprinsă şi mai adâncă spre Dumnezeu, decât aceea de a primi darul smereniei. Sfântul Isaac Sirul l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea smerenie, ştiind că nu există suferinţă mai mare, decât cea a omului mândru şi orgolios. De asemenea, sfântul a conştientizat că nu există pace lăuntrică mai adâncă, decât în sufletul celui ce îmbracă haina smereniei", a spus IPS Teofan.
În cadrul slujbei, ierodiaconul Nicon de la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ a fost hirotonit ieromonah. De asemenea, protos. Flavian Sârbu, ierom. Iustinian Vlădica şi ierom. Serafim Nastasiu au fost hirotesiţi duhovnici. La final, arhim. Vitalie Danciu a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan, pentru că a slujit în biserica Mănăstirii Golia, precum şi părinţilor care au format soborul slujitorilor.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 625
Id: 28662
Data: Feb 24, 2013
Imagine:
- comunicat de presă -
În data de 23 februarie 2013, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi, s-au desfăşurat, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, lucrările Şedinţei anuale de .....
Data: Feb 24, 2013
În sala de festivităţi a Protoieriei Paşcani a avut loc vineri, 22 februarie, o întâlnire cu doi oaspeţi deosebiţi din Republica Moldova: conf. dr. Vasile Şoimaru, de la Academia de Ştiinţe Economice din Chişinău, şi prof. Vasile Iovu, de la .....
Data: Feb 25, 2013

Data: Feb 25, 2013

Data: Feb 25, 2013

Data: Feb 25, 2013

Data: Feb 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).