In Duminica Floriilor, la 8 aprilie, Inaltpreasfintitul Petru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, a oficiat, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie la biserica Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir din satul Burlanesti, raionul Edinet .In cuvantul sau de invatatura, Inaltpreasfintitul Mitropolit si Exarh Petru, a vorbit despre semnificatiile Intrarii in Ierusalim a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, amintind si de invierea lui Lazar, prietenul Mantuitorului Iisus Hristos, care reprezinta prevestirea invierii de obste de la sfarsitul veacurilor .Intre altele, Intaistatatorul Mitropoliei Basarabiei a spus: Prin intrarea Sa triumfala in Ierusalim, Mantuitorul prevesteste biruinta asupra mortii si Invierea Sa. Poporul il intampina cu ramuri de finic si strigate de Osana! . Peste cateva zile o parte dintre acestia vor striga: Rastigneste-L . In acest comportament vedem cat de schimbator poate fi omul. Şi astazi mai sunt multi care striga Rastigneste-L , neacceptand invatatura Sa datatoare de viata . Sa ne straduim sa fim crestini exemplari si timpul care a ramas pana la Slavita Inviere sa fie un timp de pregatire, adunand lumina sfanta in sufletele noastre prin post, rugaciune si fapte de milostenie , a mai spus Intaistatatorul Mitropoliei Basarabiei.Inaltpreasfintitul Petru a felicitat, cu ziua onomastica, pe toti crestinii care poarta numele de flori.In cadrul Sfintei Liturghii tanarul teolog Panzariu Nicolae a fost hirotonit diacon.Inaltpreasfintitul Mitropolit si Exarh Petru a apreciat zelul misionar si initiativele gospodaresti ale parintelui Adrian Agapi, fapt pentru carei-a acordat distinctia bisericeasca Bedernita .Parintele Adrian a multumit Intaistatatorului Mitropoliei Basarabiei pentru vizita si distinctia acordata mentionand ca in satul Burlanesti locuiesc crestini buni care cu multa dragoste raspund atunci cand li se solicita ajutorul pentru sfantul locas . Burlestenii sunt oameni minunati: harnici, gospodari si milostivi. Pentru mine este o bucurie sa ma aflu in mijlocul acestor crestini deosebiti , a mai specificat parintele Adrian.Elevii de la gimnaziu au prezentat un moment festiv, cu poezii si cantece, dedicat sarbatorii Floriilor. Ultima vizita arhiereasca in satul Burlanesti a fost in anul 2000 dupa cum ne informeaza Biroul de presa al Mitropoliei Basarabiei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 569
Id: 21173
Data: Apr 9, 2012
Imagine:
Din incredintarea Inalt Preasfintitului Parinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, Preasfintitul Parinte Paisie Lugojanul, episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei a slujit duminica 8 aprilie 2012, la catedrala mitropolitana Sfintii Trei Ierarhi din Timisoara, dupa cum ne informeaza .....
Data: Apr 9, 2012
In Duminica Intrarii Mantuitorului in Ierusalim, la 8 aprilie 2012, Preasfintitul Parinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie la Manastirea Clocociov. Cu aceasta ocazie, dupa cum ne informeaza .....
Data: Apr 9, 2012
In Duminica Floriilor, la 8 aprilie 2012, Intaistatatorul Eparhiei Severinului si Strehaiei a savarsit Sfanta Liturghie la Paraclisul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin. In cadrul Sfintei Liturghii a hirotesit in duhovnic pe parintele George Radu Trailescu, slujitor al Catedralei .....
Data: Apr 9, 2012
Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane (SONFR) din Craiova, aflata sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a derulat in perioada 2-6 aprilie proiectul Hristos, doctorul nostru . Prin acest proiect, credinciosii au putut dona alimente nepersabile dar si bani, din care au fost .....
Data: Apr 9, 2012
Castigatorii din protopopiatul Bistrita ai concursului national de creatie Alege Şcoala , faza pe protoierie, au fost premiati in seara duminicii Floriilor, la 8 aprilie 2012. Festivitatea a avut loc dupa slujba vecerniei, la biserica cu hramul Intrarea in Biserica a Maicii Domnului . Cei 9 .....
Data: Apr 9, 2012
Slujba Sfintei Liturghii din Duminica Floriilor, la 8 aprilie 2012, a fost oficiata la Catedrala mitropolitana din Cluj-Napoca de catre Preasfintitul Vasile Somesanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului alaturi de un sobor de preoti si diaconi, dupa cum ne informeaza Radio Renasterea. In .....
Data: Apr 9, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).