Joi seara, Preasfințitul Parinte Episcop Ioachim Bacauanul a fost prezent în parohia ”Sf. Voievozi” CFR Bacau. Preoti si credinciosi au venit cu dragoste în întâmpinarea ierarhului, pentru a multumi împreuna bunului Dumnezeu pentru împlinirile si dinamizarea activitatii din aceasta parohie în ultimii ani.Biserica ”Sf. Voievozi” din cartierul CFR Bacau s-a dovedit a fi neîncapatoare pentru mulțimea credincioșilor care au dorit sa participe la slujba Vecerniei arhierești, oficiata de Preasfințitul Parinte Episcop Ioachim Bacauanul, înconjurat de un sobor de preoți, în seara zilei de 21 august, potrivit epr.ro.O zi de altfel obișnuita a devenit pentru locuitorii acestui cartier o adevarata sarbatoare, ierarhul binecuvântându-i pe toți cei prezenți și mulțumindu-le pentru caldura dragostei cu care l-au primit. ”Ne-ați întâmpinat cu ofrandele cinstirii și generozitații românești și va mulțumim pentru tot. Astazi suntem aici pentru ca este o sarbatoare a acestei parohii. Sunt câteva împliniri și am dorit sa mulțumim lui Dumnezeu, pentru ca, în Biserica, nu lucram în nume personal, ci în numele Preasfintei Treimi, care ne supravegheaza în tot ceea ce facem”, a precizat ierarhul, care i-a felicitat pe preoții slujitori, pr. paroh Constantin Ciobanu și pr. Silviu Daniel Matei, pentru modul în care s-au implicat în derularea activitaților administrative și pastoral-misionare din parohie. „S-au dinamizat activitațile în aceasta parohie în ultimii ani și s-au vazut niște împliniri aparte, pentru care am venit sa mulțumim lui Dumnezeu, Care lucreaza cu mâinile noastre, atunci când avem conștiința prezenței Lui în viața acesta”, a adaugat Preasfintia Sa în cuvântul rostit cu aceasta ocazie. La sfârsitul slujbei, dupa cuvântul de învatatura al ierarhului, pr. Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, a mentionat faptul ca, la propunerea parintelui Costica Busuioc, protopop de Bacau, preotul Silviu Daniel Matei a primit distinctia de iconom stavrofor. La rândul sau, parintele Constantin Ciobanu, parohul bisericii „Sf. Voieovozi” CFR, si pr. Silviu Daniel Matei au multumit Preasfintiei Sale pentru dragostea aratata fata de aceasta comunitate si credinciosii bacauani.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 626
Id: 43387
Data: Aug 22, 2014
Imagine:

Data: Aug 22, 2014

Data: Aug 22, 2014

Data: Aug 22, 2014

Data: Aug 22, 2014

Data: Aug 22, 2014

Data: Aug 22, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
07. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 30.06.2011 - Sarbatorile
45. Indrumator liturgic - Arhid Marian Gigina - 08.11.2012 - Explicarea Tainei Botezului la Sfantul Ioan Gura de Aur
25. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 15.03.2012 - Despre post - Posturile de mai multe zile - Postul Paresimilor
16. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 12.01.2012 - Despre Sfanta Cruce
17. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 19.01.2012 - Scurt istoric liturghiilor ortodoxe I
11. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 28.07.2011 - Praznicele imparatesti cu data schimbatoare - Partea I
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).