Sute de credinciosi ilfoveni au participat, astazi, 23 aprilie 2014, la hramul istoric al Manastirii Cernica - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Slujba hramului a fost savârsita de un sobor de preoti si diaconi, slujitori ai Manastirii.În mijlocul credinciosilor s-a aflat Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României care le-a vorbit despre virtutile Sfântului Gheorghe.Ofiter în garda imperiala„Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trait între anii 270 si 303 pâna la 23 aprilie când a murit ca mucenic. S-a nascut în Capadocia si atunci când a ramas orfan de tata a fost luat de mama sa si a mers în Cezareea Palestinei de unde era mama sa care avea averi multe. Acest tânar crescut în credinta de catre mama sa a învatat bine si a fost un om foarte sprinten, întelept si curajos. De aceea, el a intrat în armata si a devenit chiar ofiter în garda imperiala. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în prezenta împaratului, s-a opus masurilor îndreptate împotriva crestinilor si a marturisit ca el este crestin. Împaratul a fost surprins si mirat. Sfântul Gheorghe a fost supus unor torturi, unor chinuri deosebit de grele. A fost pusa o piatra de gâtul sau încât aproape ca a ramas corpul turtit si abia putea sa mai vorbeasca. A fost tras pe o roata care avea cuie, a fost aruncat într-o groapa cu var nestins, a fost otravit, dar din toate acestea a scapat cu ajutorul lui Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.De asemenea, Întâistatatorul Bisericii Ortodoxe Române a evidentiat si modelul de marturisitor al Sfântului Gheorghe, Purtatorul de Biruinta.Vine de la Hristos puterea martirilor de a suferi chinurile si a accepta moartea„Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca pilda de martir, marturisitor al credintei pâna la moarte, a devenit foarte popular, a facut o multime de minuni dupa moarte. A scapat de la moarte o tânara care urma sa fie înghitita de un balaur caruia însa Sfântul i-a înfipt o lance în gâtlej. Astfel, a scapat tânara care urma sa fie mâncata de balaurul ce se afla într-un lac în apropiere de Beirut. De aceea, în icoanele ortodoxe el apare si calare pe un cal alb, omorând un balaur. Balaurul a devenit simbolul raului. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ne arata puterea credintei martirilor. Credinta martirilor nu este o simpla convingere intelectuala, ei nu apara o idee, ci martirii arata o legatura deosebita a credinciosului cu Hristos cel rastignit si înviat încât vine de la Hristos puterea lor de a suferi chinurile si a accepta moartea. De aceea, înca în primele veacuri s-a spus Christus in martyre est, adica Hristos este prezent în martiri”, a explicat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.La final, Patriarhul României a oferit în dar Manastirii mai multe volume publicate la Editurile Patriarhiei, iar credinciosilor prezenti Pastorala de Înviere si iconite reprezentând pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.Manastirea Cernica a fost întemeiata în 1608 de vornicul Cernica Ştirbei, mare vornic al lui Mihai Viteazul si al lui Radu Şerban. Pe locul respectiv a fost o asezare monahala mai veche. Biserica ridicata de el a primit hramul Sf. Nicolae. De la acest hram si-a luat numele ostrovul pe care se afla constructia. Manastirea denumita la început Gradistea Florestilor si-a schimbat cu vremea numele, adoptându-l pe cel al ctitorului sau. Vechea biserica a lui Cernica a fost adaptata nevoilor crescânde ale calugarilor, în special de staretul Gheorghe care, în 1781, când începe pastoria, o gaseste într-o stare de parasire. Actuala biserica a fost construita dupa cutremurul din 1802 de staretul Timotei si terminata în 1815. Este o constructie grandioasa (din biserica lui Cernica, astazi se mai cunoaste doar fundatia).
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 752
Id: 40080
Data: Apr 23, 2014
Imagine:

Data: Apr 23, 2014
Data: Apr 23, 2014

Data: Apr 23, 2014

Data: Apr 23, 2014
Data: Apr 23, 2014
Data: Apr 23, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).