Enoriasii din Parohia Slatioara Bucovineana, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judetul Suceava, au primit duminica, 7 septembrie 2014, un odor de mare pret. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, un sobor de preoti a întâmpinat copia icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului - Pantanassa, care va ramâne în biserica acestei parohii. Sfânta icoana a fost zugravita în Sfântul Munte Athos si a fost însotita de un document oficial, dupa cum aflam de la mmb.ro.„Copia icoanei Maicii Domnului - Pantanassa a fost întâmpinata cu multa emotie de enoriasii parohiei noastre si de cei veniti din satele învecinate. Icoana s-a realizat prin contributia familiei Mihalea Constantin si Doina si a familiei Gansca Mitrut si Dorina. Odorul sfânt a fost daruit cu binecuvântarea preacuviosului arhimandrit Efrem, staretul Manastirii Vatoped, si a parintelui Chiril, slujitor la asezarea monahala amintita. Într-o lume tot mai bolnava, când de multe ori nici medicii nu mai pot lupta cu boala, Maica Domnului este cea care mijloceste pentru tamaduire. O dovada a iubirii lui Dumnezeu fata de noi este si prezenta acestei copii în parohia noastra. Pentru ca Nascatoarea de Dumnezeu sa reverse neîncetat harul sau peste parohia noastra si peste toti fiii ei binecredinciosi, vom savârsi în fiecare vineri seara, de la ora 19:00, Acatistul Maicii Domnului, în fata copiei icoanei facatoare de minuni Pantanassa. Nadajduim ca în acest fel sa se realizeze o legatura între Sfântul Munte Athos si Muntele Rarau“, a spus pr. paroh Ilie Ursachi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 703
Id: 43815
Data: Sep 9, 2014
Imagine:
Data: Sep 9, 2014
Data: Sep 9, 2014

Data: Sep 9, 2014

Data: Sep 9, 2014

Data: Sep 9, 2014

Data: Sep 9, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).