La Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad se desfasoara in perioada 4-9 iulie a.c. editia a XVII-a a Şcolii de vara francofone Jean Montreuil , cu participare internationala, care reuneste la Arad profesori, cercetatori si studenti interesati de domeniul patologiei, farmacologiei si biotehnologiei molecular, potrivit episcopiaaradului.ro.Deschiderea festiva a avut loc in prezenta conducerii Universitatii, a profesorilor si cursantilor, avand ca invitat de onoare pe Inaltpreasfintitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Inaltpreasfintia Sa a fost insotit de parintele dr. Vasile Pop, consilier cultural si de parintele Simion Mladin, secretar eparhial. Festivitatea a fost precedata de dezvelirea si sfintirea unei placi comemorative in memoria initiatorului Şcolii de vara, profesorul Jean Montreuil de la Universitatea din Lille, Franta, ilustru om de stiinta, membru al Academiei de Ştiinte Medicale din Franta, membru de onoare al Academiei Romane, trecut la cele vesnice in urma cu un an, la Arad. In alocutiunea rostita, Inaltpreasfintia Sa a evocat atasamentul profesorului J. Montreuil fata de valorile ortodoxiei si ale spiritualitatii romanesti. De asemenea, in cadrul festivitatii de deschidere a Şcolii de vara, desfasurata in Aula Magna a Universitatii, binecuvantand stradaniile profesorilor si cursantilor, Inaltpreasfintitul Arhiepiscop a subliniat importanta legaturii intre stiinta si credinta, in mod deosebit intre stiintele vietii: biologia, botanica, medicina si cercetarea acestora de catre oameni patrunsi de credinta in Dumnezeu, cum a fost si profesorul Jean Montreuil.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 536
Id: 14996
Data: Jul 7, 2011
Imagine:
Biroul de asistenta sociala Diaconia al Centrului Eparhial Iasi implementeaza in aceste zile ultima etapa din programul de ajutorare a familiilor din Protopopiatele Dorohoi si Pascani, ale caror case au fost daramate in urma inundatiilor de vara trecuta.Actiunile derulate vizeaza dotare .....
Data: Jul 7, 2011
Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii va oficia, maine, 8 iulie, Sfanta Liturghie arhiereasca la Manastirea Halmyris, din Episcopia Tulcii, cu prilejul sarbatoririi ocrotitorilor acestui asezamant monahal, Sfintii Epictet si Astion, informeaza site-ul episcopiatulcii.ro.Vechea .....
Data: Jul 7, 2011
Sub obladuirea si cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Facultatea de Teologie Ortodoxa Episcop Dr. Vasile Coman isi deschide portile atat pentru absolventii studiilor liceale sau de seminar, cat si pentru absolventii studiilor universitare, pentru a putea .....
Data: Jul 7, 2011
In vara anului 2008, la initiativa si cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei organiza, la Manastirea Izbuc, o tabara de creatie religioasa, in duhul spiritualitatii si traditiei ortodoxe. La acea prima editie a taberei au .....
Data: Jul 7, 2011
Cu prilejul sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, in data de 29 iunie 2011, catedrala episcopala din Melbourne si-a sarbatorit ocrotitorii spirituali. Potrivit roeanz.com.au, duminica 3 iulie, s-a tinut hramul parohiei datorita faptului ca au putut sa fie prezenti la Sfanta .....
Data: Jul 7, 2011
Peste 180 de copii din cuprinsul Episcopiei Giurgiului, implicati in Proiectul Alege scoala! , vor participa in aceasta vara la taberele de la Manastirea Durau din judetul Neamt si Manastirea Miclauseni din judetul Iasi. Copiii vor fi antrenati in activitati de creatie, dar si in dezvoltarea .....
Data: Jul 7, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Manastirea Camarzani - Sfanta Liturghie a Invierii I
Theodoros Vassilikos - Paraclisul Maicii Domnului - greaca
Corul Bisericii Ortodoxe Buna-Vestire, Brasov - Cantari duhovnicesti
Corul Manastirii Vatoped - Slujba Invierii
Corul Bisericii Sfantul Nectarie Iasi - Cantarile Sfintei Liturghii
Concertul traditional de colinde Rasaritul Cel de Sus (2012) Trinitas TV
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).