Binecuvantarea lacasului de la Schitul Petrosnita din Episcopia Caransebesului

Schitul Petrosnita din apropierea satului carasean cu acelasi nume a fost zilele trecute in sarbatoare. Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, a poposit la biserica schitului spre a o binecuvanta si a o deschide pentru rugaciune, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Banat.Dupa cateva luni de munca asidua, obstea asezamantului condus de ierodiaconul Onufrie Ocu a participat cu bucurie la oficierea slujbei de binecuvantare a lacasului si a Liturghiei arhieresti.Sambata, 11 decembrie, cand Biserica ii serbeaza pe doi cuviosi stalpnici, Sfantul Daniil si Sfantul Luca cel Nou, la orele diminetii, Preasfintitul Parinte Episcop Lucian a savarsit slujba binecuvantarii lacasului, dand cu aceasta ocazie si al doilea hram, pe Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei. Gerului cumplit de afara i s-a opus nu numai frumusetea greu de descris a locului, cat mai ales credinta fierbinte a obstei monahale si a pelerinilor care au umplut noua biserica.Dupa slujba binecuvantarii a urmat Sfanta Liturghie arhiereasca, oficiata de Preasfintitul Parinte Lucian, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, alcatuit din slujitori ai Centrului Eparhial, dar si ai parohiilor din vecinatatea schitului. In acest cadru liturgic a avut loc si hirotonia intru ierodiacon a parintelui Onufrie, care a multumit chiriarhului pentru toata purtarea de grija, dar si tuturor ctitorilor si binefacatorilor implicati in lucrarea de zidire a noii manastiri. In cuvantul sau de invatatura, Preasfintitul Parinte Episcop Lucian a aratat ca marele merit al monahismului este ca a dus la aparitia in lume a manastirilor, cele mai multe fiind adevarate oaze de credinta si traire duhovniceasca. Evenimentul s-a incheiat cu traditionala agapa crestineasca, oferita de obstea schitului.Lacas manastiresc cu randuiala athonitaSchitul 'Inaltarea Sfintei Cruci' este situat la 15 km de Caransebes, cu acces pe DN 6 Caransebes - Orsova, pe o culme din apropierea satului Petrosnita, comuna Bucosnita, intre cei doi munti sacri ai Banatului de Munte, Muntele Mic si Muntele Semenic. Ridicat la initiativa parintelui Onufrie Ocu, monah venit din Sfantul Munte, cu implicarea parintelui Ioan Sarbu, parohul din Petrosnita, Schitul 'Inaltarea Sfintei Cruci' isi are inceputul in urma cu cinci ani, cand Inalt Preasfintitul Mitropolit Laurentiu Streza, pe atunci episcop al Caransebesului, a savarsit slujba punerii pietrei de temelie, chiar in ziua hramului. Lucrarile de constructie au fost incepute in anul 2006, sub obladuirea Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului. Dupa ce s-a zidit o casa pentru obstea manastirii, s-a trecut la zidirea bisericii, folosindu-se ca material principal piatra de marmura. Frumoasa biserica din piatra ce strajuieste intrarea in Caransebes dinspre satele de pe Valea Timisului este acum pregatita pentru fresca. Parintele Onufrie a pornit la drum cu putine resurse, dar cu increderea in Dumnezeu se va ingriji de fiecare detaliu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 597

Id: 10790

Data: Dec 15, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).