In ajunul Duminicii Infricoșatoarei Judecați, Parohia mehedințeana Eșelnița imbraca veșmantul bucuriei, primind vizita arhiereasca a Preasfințitului Parinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.In ziua cinstirii celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia, sambata, 9 martie 2013, Preasfințitul Parinte Nicodim, va oficia, incepand cu ora 9:30, inconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfanta Liturghie la biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din localitatea riverana Dunarii, Eșelnița, dupa cum a precizat Catalin Cernatescu, Redactor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.Sambata de dinainte de Duminica Infricoșatoarei Judecați (Duminica lasatului sec de carne) este cunoscuta in Biserica Ortodoxa sub numele de Sambata Moșilor de iarna . Aceasta denumire provine din tradiția conform careia in aceasta zi sunt pomeniți toți inaintașii, 'moșii și stramoșii' noștri. Aceasta zi este, așadar, o zi de pomenire generala a celor adormiți, avand in vedere ca a doua zi - Duminica - se va face referire in Evanghelia de la Sfanta Liturghie la Ziua Judecații de la sfarșitul lumii, cand și cei vii, dar și cei trecuți deja la Domnul vor primi pe vecie loc in rai sau in iad.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 702
Id: 28930
Data: Mar 6, 2013
Imagine:

Data: Mar 6, 2013

Data: Mar 6, 2013

Data: Mar 6, 2013

Data: Mar 6, 2013

Data: Mar 6, 2013

Data: Mar 6, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).