]]>Duminică, 9 august 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită arhierească în ţinutul Hălmagiului, după cum ne-a precizat Protos. Iustin Popovici. Astfel, la orele dimineţii, Chiriarhul arădean a fost întâmpinat de un ales sobor de preoţi, în frunte cu părintele Alexandru Botea, protopopul Sebişului, în Parohia Băneşti. Aici, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor de reparaţii interioare şi exterioare executate la biserica satului, precum şi a picturii murale interioare executată de către artistul plastic Eduard Sida şi fiica acestuia Raluca-Andreea din Hălmagiu. După aceasta, Chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi, în biserica cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului”. La momentul liturgic rânduit, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a hirotonit întru diacon pe tânărul Bogdan Coşeri. Cuvântul de învăţătură a fost pus sub titlul ,,Credinţa vie” (în baza citirilor scripturistice ale zilei: I Cor. 4; Matei 17) şi în legătura diferitelor forme de manifestare, arătând că aceasta este întărită de harul divin şi dovedită prin fapte bune. Credinţa moartă este cea nemărturisitoare a lucrării creştine. Vremea postului şi rugăciunii, cum este cea a pregătirii praznicului Adormirii Maicii Domnului, indică adevăratele virtuţi cu care se mărturiseşte deplina credinţă prin învăţătură şi trăire religioasă, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. La sfârşitul Sfintei Liturghii preotul paroh Mihai Bulea a primit distincţia de iconom, după care a făcut o scurtă dare de seamă a despre realizările sale din cei peste 16 ani de slujire în această parohie. La ceas de seară, Înaltpresfinţitul Părinte Timotei, a săvârşit slujba Vecerniei în cea de-a doua biserică păstorită de părintele Mihai Bulea, în Filia Bodeşti. Cu acest prilej, Ierarhul a sfinţit lucrările de renovare ce au fost executate la biserica din lemn, cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”, monument istoric ce datează din 1821, având şi o pictură pe pânză maruflată pe lemn din 1831, executată de pictorul Ioan Demetrovici din Timişoara, care a pictat în perioada respectivă mai multe biserici din zona Hălmagiului. În cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Facerea lumii după psalmul Vecerniei”, tot în contextul citirilor zilei şi în legătură cu hramurile bisericilor cercetate, Chiriarhul a accentuat unitatea Bisericii oglindită în misiunea parohiilor şi mănăstirilor într-un an omagial ca cel curent, subliniind lucrarea pentru întărirea credinţei împotriva superstiţiilor şi pentru întreţinerea unui dialog între ştiinţă şi religie, de asemenea, cultivând tradiţia poporului nostru, a culturii şi spiritualităţii sale, spre propăşirea întregii obşti. În acest itinerar, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a efectuat vizite pastorale şi la biserica voievodală din Hălmagiu, la biserica de lemn cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, monument istoric, din Cristeşti, şi la biserica cu hramul ,,Înălţarea Domnului” din Brusturi.
Download: Click for download attached file: Binecuvantari arhieresti in Tara Halmagiului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 641
Id: 54686
Data: Aug 10, 2015
Imagine:
]]>„Cântece de despărţire îţi aducem,/ Marie,/ căci te‑ai pristăvit,/ trecând de la cele pământeşti,/ la locaşul cel veşnic”, scria, într‑unul dintre .....
Data: Aug 10, 2015
]]>Duminica aceasta, Protopopiatul Iași 1 l-a avut ca oaspete pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta .....
Data: Aug 10, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului au sfinţit Biserica .....
Data: Aug 10, 2015
]]>La sediul Protopopiatului Jibou, a avut loc, luni, 10 august 2015, şedinţa administrativă lunară cu preoţii din cadrul protopopiatului, după cum ne-a transmis pr. Protoiereu Dan Dregan. .....
Data: Aug 10, 2015
]]>În localitatea Izvorul Mureșului din județul Harghita a început astăzi, 10 august 2015, a 13-a ediție a Universității de Vară, după cum aflăm de la Radio TRINITAS. Timp de 7 zile, .....
Data: Aug 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Ierotheos Vlachos - logica lui Dumnezeu si logica oamenilor
IPS Ierotheos Vlachos - modelul mucenicilor
IPS Hierotheos Vlachos - Teologia ca traire
IPS Ierotheos Vlachos - Vocatia omului - preotia imparateasca
IPS Ierotheos Vlachos - programul de rugaciune
IPS Hierotheos Vlachos - Conferinta - 14 Octombrie 2011 (partea 2)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).