]]>Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în luna iulie a anului 2015, 109 de activități sociale, în cadrul cărora au fost oferite ajutoare materiale și financiare, în valoare totală de 13.692 lei (proveniți din Fondul Filantropia, din donații și sponsorizări) pentru depășirea situațiilor de criză, a unui număr de 213 de persoane aflate în dificultate, din județele Ialomița și Călărași, potrivit sf-esc.ro. Astfel, în cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (CCSFAD) și al Centrului de Orientare pentru Persoane Aflate în Dificultate (COP), coordonate de către Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au fost desfășurate 11 activități sociale, în cadrul cărora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depășirea situațiilor de criză, în valoare totală de 1.836 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 22 copii, 2 persoane vârstnice, 1 persoană aflată în dificultate, 18 familii aflate în dificultate şi 2 persoane cu dizabilităţi. De asemenea, la nivelul celor 6 Birouri de asistență socială din cadrul Protopopiatelor, conform rapoartelor lunare de activitate, au fost desfășurate 98 activități sociale, în cadrul cărora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depășirea situațiilor de criză, în valoare totală de 11.856 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 114 de copii, 6 persoane vârstnice aflate în dificultate, 21 de persoane aflate în dificultate, 20 de familii aflate în dificultate şi 7 persoane cu dizabilități. Activitatea social-filantropică desfășurată la nivelul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor se realizează în conformitate cu Statutul pentru organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de asistență socială în Biserica Ortodoxă Română.
Download: Click for download attached file: Biserica alaturi de cei aflati in nevoie
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 605
Id: 54477
Data: Aug 4, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a implementat proiectul: "Universitatea de .....
Data: Aug 4, 2015
]]>Luni, 3 august, la Timișoara au avut loc mai multe manifestări dedicate Zilei orașului cu ocazia împlinirii a 96 de ani de la instaurarea administrației în .....
Data: Aug 5, 2015
]]>Joi, 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, mai multe mănăstiri şi biserici din cuprinsul Mitropoliei Olteniei îşi .....
Data: Aug 5, 2015
]]>În Parohia Lazaret din Bacău a fost pusă duminică, 2 august 2015, piatra de temelie pentru o nouă biserică, închinată Adormirii Maicii Domnului, informează .....
Data: Aug 5, 2015
]]>În zilele de 28 şi 29 iulie, la Parohia ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena“ din Găneşti, Protopopiatul Paşcani, s-a desfăşurat „Tabăra .....
Data: Aug 5, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).