Ierarhul a oficiat rânduiala târnosirii unei biserici la exterior şi interior, a uns zidirea cu Sfântul şi Marele Mir, a zidit Sfânta Masă şi a sfinţit pictura interioară. Alături de preotul paroh, în soborul de preoţi s-au aflat protopopul de Rupea, Matei Dan Sucaciu şi slujitorii bisericilor din satele învecinate. A urmat Sfânta Liturghie arhierească, oficiată în biserica sfinţită, participând numeroşi credincioşi din sat, fii ai satului, primarul comunei Jibert Ioan Iancu Boieriu, oaspeţi de seamă, reprezentanţii comunităţii reformate şi săteni de etnie maghiară.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal “Anatoly” din Braşov, care au încântat la final audienţa cu minunate colinde tradiţionale româneşti, armonizate şi interpretate într-o manieră inedită.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Ciprian Adomnicăi a fost hirotonit diacon. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a explicat Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, a pildei celor poftiţi la cină şi i-a felicitat pe preotul paroh şi pe credincioşi pentru lucrările realizate la Grânari. La final, preotul paroh a fost hirotesit iconom stavrofor, iar Adunarea şi Consiliul parohiale, primarul comunei şi Consiliul local, precum şi mai mulţi binefăcători au primit acte de cinstire. Preotul Marius Ţichindeleanu le-a mulţumit ierarhului şi tuturor binefăcătorilor pentru jertfa lor şi i-a oferit oaspetelui o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Părintele paroh a amintit de lucrările efectuate în ultimii ani la biserică şi la casa parohială, în condiţii dificile.
(Sursa: mitropolia-ardealului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 555
Id: 36679
Data: Dec 17, 2013
Imagine:
Douăzeci de copii preșcolari din Grupa Fluturașilor, coordonată de doamna educatoare Olescher Estera Maria i-au colindat și le-au urat sărbători fericite beneficiarilor vârstnici ai Centrului Social „Părintele Arsenie Boca”. Cele 15 .....
Data: Dec 17, 2013
La acest eveniment au participat foştii rectori ai universităţii, cadre didactice care au activat de-a lungul timpului în această şcoală de prestigiu, conducerea actuală a Universităţii şi a celor trei facultăţi, personalităţi ale vieţii .....
Data: Dec 17, 2013
Alături de Preasfinţia sa au mai făcut parte din sobor preacucernicul părinte Ionuţ Pop, consilierul economic al Episcopiei Sălajului, preacucernicul părinte Dan Dregan, parohul bisericii şi protopop al Protopopiatului Jibou, preacucernicul Părinte .....
Data: Dec 17, 2013
Manifestarea cultural-religioasă a fost organizată de către Parohia Nemoiu prin părintele paroh Adrian Catană, în parteneriat cu Primăria Amărăşti, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului.
Prezenţi la eveniment, părintele .....
Data: Dec 17, 2013

Data: Dec 17, 2013
Data: Dec 17, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PS Sofian Brasoveanul - Duminica a 17-a dupa Rusalii - a femeii cananeence - Muenchen - 2016-02-14
IPS Sofian Brasoveanul - Invierea fiicei lui Iair
PS Sofian Brasoveanul - Duminica a 33-a dupa Rusalii - a vamesului si fariseului - Straubing - 2016-02-21
IPS Sofian Brasoveanul - Sf Liturghie 10 - Duminica V dupa Rusalii
IPS Sofian Brasoveanul - Sf Liturghie 5 - Duminica Ortodoxiei 2005
PS Sofian Brasoveanul - Cuvant la Inaltarea Domnului - Capela Sfantul Siluan -2016-06-09
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).