]]>Marţi, 17 februarie, în ziua prăznuirii Sf. M. Mc. Tiron, parohia mehedinţeană Obârşia Cloşani a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. Praznicul binecredincioşilor creştini de pe aceste plaiuri a fost luminat şi înfrumuseţat de prezenţa Întâistătătorului Eparhiei în mijlocul comunităţii locale, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a luat parte la Sfânta Liturghie de hram, săvârşită în biserica patronată spiritual de Sf. Teodor Tiron. Un sobor de preoţi şi diaconi a adus jertfa cea tainică la altarul sfântului lăcaş de închinare, rugându-se împreună cu cele câteva zeci de credincioşi prezenţi, pentru sănătate, mântuire şi dobândirea cererilor celor de folos. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi protoiereul Protopopiatului Baia de Aramă, pr. Vasile Ganţu. La ceas sărbătoresc, atmosfera duhovnicească a fost întreţinută prin cântările bizantine interpretate la strană de grupul psaltic Sf. Nicodim, condus de Cătălin Cernătescu. Cu binecuvântarea ierarhului mehedinţean, predica a fost rostită de Pr. Claudiu Crăciun, consilier al sectorului Cimitire, Monumente şi Servicii funerare din cadrul Episcopiei Severinului si Strehaiei. Sfinţia sa a vorbit despre personalitatea marelui sfânt al Ortodoxiei, luptător pentru credinţă şi mărturisitor al lui Hristos, îndemnând pe cei de faţă să îi urmeze modelul: "Răbdând chinuri groaznice, mucenicul Teodor nu a acceptat să se închine idolilor, ştiind că adevăratul scop al omului este de a împărăţi împreună cu Dumnezeu întru Împărăţia Sa cea cerească. În vremea Sf. Teodor, creştinii aşteptau cu înfrigurare momentul martiriului, spre a intra cât mai grabnic întru bucuria Domnului. Prin moartea sa, mulţi alţi creştini s-au întărit şi mai puternic în credinţă, după rânduiala lui Dumnezeu. Acum, în pragul intrării în sfântul post al Paștelui, se cuvine ca noi să căutăm mai cu de-amănuntul asupra noastră, să ne judecăm pe noi înşine spre a vedea dacă ne aflăm pe drumul greu ce duce în Împărăţia lui Dumnezeu, ori pe un grum greşit, fără postire, fără greutăţi, dar şi fără răsplată. Ca şi creştini, trebuie să venim în biserică, să ne mărturisim păcatele şi să ne căim pentru ele. Nu poate fi creştin decât acela care trăieşte cu Hristos şi pentru Hristos" a conchis pr. consilier Claudiu Crăciun. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Marian Bona a mulţumit Preasfinţitului Părinte Nicodim pentru bucuria duhovnicească prilejuită de vizita pastorală, încredinţându-l de dragostea şi preţuirea comunităţii pe care o păstoreşte cu vrednicie. Biserica din comuna Obârşia Cloşani este construită pe locul unei vechi biserici de lemn. Zidirea sfântului lăcaş s-a început în anul 1936, fiind sfinţit în anul 1946 de către Episcopul Atanasie al Râmnicului. Pictura bisericii a fost executată de Gheorghe Bărbulescu Tismana şi Matei Şuţea din Peştişani. Legat de aceste meleaguri este şi numele lui Tudor Vladimirescu, cel care a fost vătaf al plaiurilor Cloşanilor, aşa cum aminteşte pisania noii biserici.
Download: Click for download attached file: Biserica din Obarsia Closani si-a serbat hramul
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 705
Id: 48883
Data: Feb 18, 2015
Imagine:
]]>Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul Social - Filantropic și Misionar, în parteneriat cu Gruparea de Jandarmi Mobilă “Frații Buzești” din Craiova, .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Din încredinţarea şi binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan Episcopul Ortodox Român al Italiei marţi, 17 februarie .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Arhiepiscopia Craiovei organizează joi, 19 februarie 2015, cu prilejul împlinirii a 139 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, o serie de manifestări .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Sala de spectacole a Centrului comunitar ”Patriarh Justinian Marina“ din Capitală a răsunat marțea aceasta de râsetele și aplauzele copiilor găzduiți aici, informează .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Zile de doliu în Parohia Cracău-Negru, din Protopopiatul Târgu Neamţ. După 36 de ani de slujire preoţească în aceeaşi localitate, părintele Ioan .....
Data: Feb 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).