Biserica Ortodoxa il sarbatoreste maine pe Sfantul Grigorie Palama

Biserica Ortodoxa il sarbatoreste pe Sfantul Grigorie Palama maine, 14 noiembrie. Arhiepiscopul Tesalonicului este sarbatorit in a doua duminica a Postului Mare.Conform informatiilor biografice despre initiatorul isihasmului (grecescul hesychia inseamna calm, liniste), oferite de Preot Prof. Dr. Dumitru Staniloae in Viata si invatatura Sfantului Grigorie Palama (Sibiu, 1938 si Bucuresti, 1993), arhiepiscopul Tesalonicului s-a nascut in Constantinopol, in anul 1296. Tatal sau, un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), a murit, lasandu-l orfan inca de mic pe Grigorie. Tutorele sau a fost chiar Andronicus, care spera ca Grigorie va opta pentru o cariera politica. Insa, in anul 1316 sau 1318, tanarul Grigorie s-a retras in Muntele Athos, la Manastirea Vatoped, unde a si fost calugarit. A mai vietuit si in alte doua asezaminte monahale: Lavra Sfantul Atanasie Athonitul si Schitul Glossia. Aici a deprins practica rugaciunii inimii, isihasmul devenind pentru el un mod de viata. In anul 1326, datorita amenintarii invaziei turce, s-a retras in Tesalonic, impreuna cu ceilalti vietuitori ai schitului. La Tesalonic a fost hirotonit. Deceniul urmator incepe controversa isihasta, adversarii Sfantului Grigorie fiind monahul Varlaam (care sustinea imposibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu, in afara unui demers teologic speculativ, si experierii slavei divine) si discipolii acestuia: calugarul bulgar Akyndinos, Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347), chiar si imparatul Andronicus III Paleologul (1328-1341). Sustinand un crestinism intelectualist, Varlaam ridiculiza invataturile monahilor athoniti, despre metodele rugaciunii si despre lumina necreata, care defineau experienta ascetica si mistica a isihastilor. Sfantul Grigorie devine apologet al isihasmului si, implicit, al Ortodoxiei, formulandu-si viziunea ascetica si mistica in Triade in apararea sfintilor isihasti (1338) si Tomul Aghiorit (1340). Sinodul de la Constantinopol din 1341, desfasurat la Biserica Sfanta Sofia , a fost de acord cu punctul de vedere al Sfantului Grigorie, si anume ca, inaccesibil in esenta Sa, Dumnezeu Se descopera si poate fi cunoscut prin energiile Sale necreate. Insa disputele dintre Palamiti si Varlaamiti au continuat pana intr-acolo incat, in 1344, Sfantul Grigorie a fost intemnitat. In 1347, a fost eliberat si numit Arhiepiscop al Tesalonicului. In 1351, Sinodul din Vlaherne a aparat cu solemnitate caracterul ortodox al invataturilor sale. Sfantul Grigorie Palama a adormit intru Domnul la 14 noiembrie 1359. In 1368, a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol, sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viata si cantarile inchinate sfantului. Asa cum precizeaza un interpret al randuielilor din Triod, canonizarea Sfantului Grigorie Palama si instituirea sarbatorii sale in a doua duminica a Postului Mare, indata dupa Duminica Ortodoxiei, consacrau deciziile celor doua sinoade isihaste de la Constantinopol, din anii 1341 si 1351, drept insasi expresia Ortodoxiei si a marii traditii dogmatice bizantine (Makarios Simonopetritul).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 588

Id: 3305

Data: Nov 13, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).