La 23 august 1944 se consuma actul politic care aducea România de partea Aliatilor sau, dupa cum se exprima un ieromonah aflat în refugiu la Manastirea Sihastria: „S-a schimbat treaba, caci din dusmani ne-am facut prieteni, iar din prieteni am devenit dusmani involuntar“. În noua configuratie politica, Biserica Româna era nevoita sa reia relatiile cu Biserica Rusiei, redescoperita de Stalin în timpul „marelui razboi de aparare a patriei“ si recunoscuta oficial în comuniunea euharistica ortodoxa de catre patriarhiile apostolice. Însa Biserica Româna avea în politica bisericeasca unele antecedente care puteau deranja mult pe omologul de la Rasarit. În primul rând, era problema jurisdictionala asupra Basarabiei, unita cu România la 1918. Apoi, era activitatea misionara desfasurata în Transnistria de slujitori români, precum Visarion Puiu sau Antim Nica. Nu în ultimul rând, un lucru care îi putea deranja pe mai-marii Bisericii Ruse era discursul anticomunist utilizat de slujitorii români atât la adresa regimului stalinist, cât si fata de Biserica renascuta a Rusiei. Aproape întreaga literatura misionara si teologica româneasca de dupa 1930 era plina de atacuri la adresa campaniei antireligioase staliniste si, mai nou, împotriva Bisericii Ruse reoficializata în timpul razboiului, etichetata ca „o contrafacere a regimului sovietic“. De acum, Biserica Rusiei trebuia considerata ca una valida si recunoscuta de Biserica Româna, tot asa cum procedasera patriarhiile apostolice.Mai multe detalii în“Ziarul Lumina”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 710

Id: 43495

Data: Aug 27, 2014

Imagine: