Biserica „Sfinţii Voievozi“ din parohia Văculeşti, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, a fost resfinţită duminică, 16 septembrie, de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Slujba târnosirii a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Programul liturgic a mai cuprins sfinţirea unui monument al eroilor şi oficierea slujbei Parastasului pentru cei adormiţi.
La finalul Sfintei Liturghii au fost acordate distincţii de vrednicie celor care au sprijinit lucrările de reabilitare ale bisericii din Văculeşti. De asemenea, pr. paroh Petru Chirilă a primit rangul de iconom stavrofor pentru toată osteneala depusă în ultimii ani. Prof. Laurenţiu Nacu a reliefat în cuvântul rostit cu acest prilej importanţa istorică a Bisericii „Sfinţii Voievozi“, iar în continuare a luat cuvântul Sorin Gînga, primarul comunei Văculeşti, pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul a adresat la final un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre Sfânta Cruce. Părintele paroh Petru Chirilă a mulţumit Episcopului-vicar al Eparhiei Iaşilor pentru distincţiile oferite, dar şi celor care au sprijinit activitatea pastoral-misionară din parohia Văculeşti.
„Resfinţirea Bisericii «Sfinţii Voievozi» a fost un eveniment de mare importanţă pentru comunitatea credincioşilor parohiei Văculeşti. Sfântul lăcaş a sărbătorit cu acest prilej 300 de ani de când a fost zidită, în prezenţa a peste 600 de credincioşi din mai multe părţi ale judeţului Botoşani. Lucrările de reabilitare ale lăcaşului de închinăciune au fost coordonate de pr. paroh Petru Chirilă. Aceste lucrări au constat în refacerea acoperişului, a pereţilor din lemn interiori şi exteriori, restaurarea catapetesmei şi a icoanelor din biserică. Apoi, s-a zidit o casă de prăznuire şi s-a ridicat un monument închinat eroilor căzuţi pe front în cele două războaie mondiale. Toată această lucrare a fost împlinită cu sprijinul credincioşilor din parohie, dar şi cu fonduri de la Consiliul Local şi Primăria Văculeşti“, a relatat pr. protopop Stelian Ciurciun.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 632
Id: 24574
Data: Sep 17, 2012
Imagine:
Şcoala cu clasele I-IV din localitatea Stânca-Roznovanu, comuna Victoria, judeţul Iaşi, a fost redeschisă ieri în prezenţa autorităţilor locale, a profesorilor, a copiilor şi a părinţilor acestora.
Slujba Aghezmei mici a fost oficiată de pr. Valeriu .....
Data: Sep 17, 2012
Joi, 13 septembrie 2012, la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2 din Piatra Neamţ, a avut loc o slujbă de sfinţire cu ocazia începerii noului an şcolar. Manifestarea religioasă a fost prima activitate din acest an şcolar din cadrul proiectului de parteneriat .....
Data: Sep 17, 2012
Grădiniţa particulară cu program prelungit „Episcop Melchisedec“ din cadrul Centrului de zi pentru copii din familii în dificultate din Roman a fost inaugurată aseară, când Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului .....
Data: Sep 17, 2012
Ieri, 17 septembrie 2012, în prima zi a noului an şcolar, a sunat clopoţelul şi pentru cei 75 de elevi ai Şcolii „Varlaam Mitropolitul“, instituţie de învăţământ patronată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Treziţi dis-de-dimineaţă şi .....
Data: Sep 18, 2012
La Manastirea Nicula din judetul Cluj se va desfasura, in perioada 24-26 septembrie 2012, cel de-al V-lea Congres national al Facultatilor de Teologie Ortodoxa din Patriarhia Romana. Tema acestei editii este Formare, calitate, competivitate in invatamantul teologic universitar contemporan . .....
Data: Sep 18, 2012
O suta cincizeci de slujitori ai sfintelor altare din Mitropolia Munteniei si Dobrogei, care au urmat, luna aceasta, cursurile pentru obtinerea gradelor profesionale in preotie s-au intalnit, astazi, 18 septembrie 2012, la Palatul Patriarhiei, cu Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. .....
Data: Sep 18, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Ioanichie Balan - Inaltarea Sfintei Cruci 1997
Pr Ioanichie Balan - Intampinarea Domnului 1997
Pr Ioanichie Balan - Sfintii Imparati Constantin si Elena 1997
Pr Ioanichie Balan - Pogorarea Sfantului Duh 1999
Pr Ioanichie Balan - Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci 1997
Pr Ioanichie Balan - Intrarea Domnului in Ierusalim 1997
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).