]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a sfinţit marţi, 08 septembrie 2015, Biserica Schitului Naşterea Maicii Domnului din staţiunea Bazna, judeţul Sibiu. Alături de Înaltpreasfinţia Sa a slujit şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Târnosirea lăcaşului de cult După slujba de sfinţire, Mitropolitul Ardealului le-a explicat celor prezenţi rânduiala de târnosire a unui locaş de cult, iar mai apoi le-a mulţumit ctitorilor şi le-a oferit distincţia Crucea şaguniană pentru laici, după cum aflăm de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sibiului. Liturghie arhierească Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu şi Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşeanul au oficiat apoi Sfânta Liturghie în altarul de vară al schitului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul. Ierarhul a vorbit despre cinstirea deosebită adusă Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă prin sărbătorile închinate Sfintei Fecioare. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a mulţumit ctitorilor şi binefăcătorilor Schitului Bazna pentru eforturile depuse în aceşti ani şi i-a îndemnat pe credincioşi să fie în continuare alături de cele două maici ale aşezământului monahal. Credincioşii veniţi în număr mare au avut posibilitatea să se închine moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. De asemenea, Biserica Schitului de la Bazna a primit în dar o raclă cu un fragment din moaştele Sfântului Andrei Şaguna precum şi ale altor sfinţi. *** Locaşul de cult ridicat în ultimii ani în incinta casei de odihnă construită de Mitropolitul Nicolae Bălan poartă hramul Naşterii Maicii Domnului şi a fost ctitorit de familia ing. Mircea Simion şi Căliniţa Vescan. Piatra de temelie a fost aşezată pe 9 aprilie 2010, iar în anii următori a fost ridicat locaşul de închinare, apoi au fost efectuate lucrările de pictură şi de împodobire cu mobilier şi obiecte liturgice.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 566
Id: 55808
Data: Sep 11, 2015
Imagine:
]]>Credincioşii hunedoreni pot aduce cinstire moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea. În perioada 10-13 septembrie 2015, racla cu moaștele .....
Data: Sep 11, 2015
]]>Pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului activitatea se desfășoară în condiții optime. În prezent se efectuează lucrări între cotele +27 şi +36, după cum aflăm de la TRINITAS TV. .....
Data: Sep 11, 2015
]]>Asociația Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bihor, şi Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, au organizat recent, pentru o .....
Data: Sep 11, 2015
]]>În ziua de cinstire a Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei, miercuri, 09 septembrie 2015, Mănăstirea Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani şi-a sărbătorit hramul. Slujba .....
Data: Sep 11, 2015
]]>La Aşezământul Gavril Drugănescu al Protoieriei Bolintin, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a primit joi, 10 septembrie 2015, vizita unui grup de tineri .....
Data: Sep 11, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvinte cu rost - Duminica 2 dupa Pasti - Duminica Tomii (11 mai 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 3 dupa Pasti - a Mironositelor (02 mai 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica Infricosatoarei Judecati (22 feb 2014)
Cuvinte cu Rost - Duminica 2 din Post - Vindecarea slabanogului din Capernaum (15 mar 2014)
Cuvinte cu rost - Duminica 26 dupa Rusalii - pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (16 nov 2013)
Cuvinte cu rost - Duminica 34 dupa Rusalii - a fiului risipitor (15 feb 2014)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).