Una din bisericile de referinta din Craiova, vechi paraclis voievodal ctitorit de familia domnitorului Barbu Ştirbei, si-a sarbatorit hramul de Sfânta Treime, informeaza „Ziarul Lumina”.Biserica paraclis mitropolitan „Sfânta Treime“ a fost luni, 9 iunie, loc de pelerinaj pentru sute de credinciosi care au venit sa-si plece genunchii la rugaciune în zi de mare praznic împaratesc. Momentele liturgice dedicate evenimentului au început din seara Duminicii Rusaliilor cu slujba de Priveghere si au continuat în ziua praznicului cu slujba Utreniei si Sfânta Liturghie savârsite la altar (amenajat în pridvorul bisericii) de catre un numeros sobor format din preotii si diaconii sfântului lacas si de alti preoti invitati. La finalul Sfintei Liturghii, parintele Iulian Mirea a predicat despre semnificatia dogmatica a Sfintei Treimi, subliniind faptul ca în aceasta a doua zi dupa sarbatorirea Pogorârii Sfântului Duh Îl cinstim pe Însusi Dumnezeu în treimea persoanelor Sale: Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Sfântul Duh.Momentele liturgice s-au încheiat cu o slujba de Parastas întru pomenirea ctitorilor si binefacatorilor sfântului lacas si o procesiune în jurul bisericii, având în frunte icoana Sfintei Treimi si Sfânta Evanghelie. De asemenea, în zi de hram, peste 600 de pachete cu dulciuri si alimente au fost împartite tuturor celor prezenti.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 721
Id: 41496
Data: Jun 12, 2014
Imagine:

Data: Jun 12, 2014
Întrunirea s-a derulat în cadrul cercului catehetic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa părintelui Bogdan Racu, inspector pentru învățământ și .....
Data: Jun 12, 2014
Data: Jun 12, 2014
Data: Jun 12, 2014
Data: Jun 12, 2014
Data: Jun 12, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).