]]>La finalul Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, Biserica ”Sfântul Gheorghe” - Nou din centrul Capitalei, ctitoria voievodului martir, a îmbrăcat sâmbăta aceasta haine de sărbătoare. Cu prilejul celui de-al doilea hram al locașului de cult, sute de bucureșteni au venit la kilometrul zero al Bucureștiului pentru a se închina la mâna dreaptă a Sfântului Nicolae și la moaștele ctitorului bisericii, dar și pentru a participa la slujbe. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, potrivit TRINITAS TV. În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre viața și virtuțile Sfântului Nicolae. „Cea mai mare şi cea mai mare dintre calităţile sale este aceea de a se asemăna cu Mântuitorul Iisus Hristos în slujire oamenilor. Atunci când a avut o descoperire dumnezeiască înainte de a fi chemat la sfânta preoţie şi arhierie i s-a spus să vină să aducă lui Dumnezeu rodul holdelor, dar să nu ia ad literam cuvintele cereşti ce i se adresau şi să caute la mulţimea poporului. Aceasta era holda, acesta era darul pe care acest păstor harnic al lui Dumnezeu era chemat să îl aducă lui Dumnezeu şi vedem că prin ceea ce a împlinit în viaţa sa, prin faptele minunate pe care le-a făcut el cu adevărat a fost un om care a practicat în viaţa lui dragostea pentru oameni. A fost şi un neasemuit propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, dar a fost şi un împlinitor al acestuia cu fapta”, a spus PS Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Bucureștenii au venit să le ceară ajutor sfinților, dar și să le mulțumească pentru binefacerile primite. Sfântul locaş a fost construit între anii 1669 -1707. În ultimii ani, biserica s-a aflat într-un amplu proces de renovare și restaurare, lucrările finalizându-se cu resfințirea din 16 august, anul acesta, atunci când s-au împlinit 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat și parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii locașului de cult. Biserica de la Kilometrul 0 al Capitalei o mai are ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 575
Id: 46118
Data: Dec 7, 2014
Imagine:
]]>Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a vizitat astăzi, 6 decembrie 2014, Parohia Podul Vadului din vecinătatea oraşului Breaza .....
Data: Dec 7, 2014
]]>La Duminica a XXVII-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul .....
Data: Dec 7, 2014
]]>Biserica Ortodoxă a cinstit astăzi, 6 decembrie, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Slujire arhierească în Parohia Proviţa de Jos Cu acest prilej, .....
Data: Dec 7, 2014
]]>Sâmbătă, 6 decembrie 2014, Liceul Ortodox din Zalău și-a prăznuit ocorotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul .....
Data: Dec 7, 2014
]]>Astăzi, 6 decembrie 2014, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un ales sobor de .....
Data: Dec 7, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Vindecarea slugii sutasului - Pr Petru Moga
Pr Vasile Sorin Dobre - Purtarea crucii celuilalt - ASCOR Cluj - p3
Pr Serafim Pantea - Manastirea Golia Iasi - Charisma si Harisme in Biserica - 5-12-2013 - p1
Ieroschimonahul Nil Dorobantu - Nebun intru Hristos si flacara vie a monahismului sec XX
Pr Constantin Sturzu - vindecarea slugii sutasului - 01 iul 2012
Arhim Nichifor Horia - Duminica a 4 a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).