Bisericile de lemn din zona Fagetului in atentia Ministerului Culturii si Cultelor

La Centrul Eparhial din Timisoara a avut loc miercuri, 14 noiembrie 2012, intalnirea Comisiei tehnice a Arhiepiscopiei Timisoarei sub presedintia Preasfintitului Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, potrivit mitropolia-banatului.roIn cadrul intalnirii au fost dezbatute probleme privind bisericile de lemn monumente istorice de pe raza protopopiatului Faget, la care s-au inceput lucrari de consolidare si restaurare, finantate prin Programul National de Restaurare a Monumentelor Istorice al Institutului National al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor. La intrunire au luat parte Arhid. Cristian Constantin, consilier economic, Pr. Bujor Pacurar, protopopul Fagetului, Ing. Marius Mosoarca, Ing. Sevastian Susaru, Ing. Mihai Ordodi, Arhitect Maria Moldoveanu si ing. Timotei Anisorac, inspector eparhial. Din partea Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National a judetului Timis a participat Arhitect Doina Antoniuc. In prezent, din totalul de 16 biserici de lemn istorice din zona Fagetului, sapte dintre acestea sunt incluse in programul de restaurare si conservare initiat de Ministerul Culturii si Cultelor. Acestea sunt: biserica Cuvioasa Parascheva din Poieni, comuna Pietroasa, jud. Timis, biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Zolt, comuna Fardea, jud. Timis, biserica Sfantul Ioan Teologul din Bulza, comuna Margina, jud. Timis, biserica Adormirea Maicii Domnului din Grosi, comuna Margina, jud. Timis, biserica Cuvioasa Parascheva din Batesti, oras Faget, jud. Timis, biserica Cuvioasa Parascheva din comuna Margina, jud. Timis si biserica Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Dubesti, comuna Ohaba Lunga, jud. Timis. Principalele lucrari ce trebuie executate la cele sapte biserici sunt de conservare – restaurare prin refacerea infrastructurii, rigidizarea peretilor, revizuirea si restaurarea grinzilor, a boltilor si a tavanelor, refacerea turnurilor, a sarpantelor si a invelitorilor de sita, tratamente biologice si ignifuge, amenajari exterioare, instalatii electrice si montarea de paratrasnete. Restaurarea bisericilor de lemn de pe raza protopopiatului Faget este o doleanta mai veche a Arhiepiscopiei Timisoarei, intrucat acestea dau marturie despre viata si credinta in Dumnezeu a inaintasilor nostri, si totodata reprezinta un tezaur de mare pret pentru cultura si arta bisericeasca din Banat. Ne bucuram de initiativa Ministerului Culturii si Cultelor de a restaura aceste biserici si de a le oferi frumusetea si stralucirea de alta data. Nadajduim ca la finalizarea procesului de restaurare aceste biserici sa intre intr-un circuit national al monumentelor istorice din tara noastra , a declarat pr. Bujor Pacurar, protopopul Fagetului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 687

Id: 25894

Data: Nov 15, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).