In perioada 1950-1960, in zona Bicaz - Izvorul Muntelui din judetul Neamt 20 de sate au fost sterse de pe harta asezarii, pentru a face loc lacului ce avea sa stranga la un loc apele Bistritei. Unele au fost stramutate in alte locuri, odata cu bisericile si cimitirele strabunilor.Pe locul pe care astazi se rasfata luciul de apa al celui mai intins lac de acumulare din tara au existat, inainte de 1950, 20 de sate vechi, de munte, cu gospodarii asezate, cu biserici trainice si cu oameni vrednici. In timpul constructiei barajului Bicaz si a hidrocentralei Stejaru, 2.291 de gospodarii au fost stramutate, precum si 18.760 de oameni. Odata cu disparitia acestor asezari de pe locurile lor stramosesti, si bisericile, si cimitirele au avut o tragica soarta. Unele lacasuri au fost stramutate, prin stradania si purtarea de grija a satenilor si a preotilor slujitori, altele au disparut pentru totdeauna. Pe Valea Bistritei, acum, mai exista doar cateva astfel de biserici supravietuitoare. Una dintre acestea este bisericuta de lemn de la Chiriteni, stramutata din sesul Hangului, sus, pe munte, in locul numit Luparie, la aproape doi kilometri de la sosea. O a doua biserica salvata este cea de la Buhalnita, fosta a manastirii Buhalnita, demontata si reconstruita pe locul noii asezari, dupa planurile initiale. Din pacate, multe dintre bisericile existente in cele 20 de sate au fost demolate. Un exemplu dramatic din acest punct de vedere este cel al Bisericii Hangu, o constructie monumentala, sfintita cu doar cativa ani inainte de demararea lucrarilor la giganticul santier din zona Izvorul Muntelui, care a trebuit sa fie dinamitata.Tristul drum al mortilorCimitirele, amenintate si ele de pericolul disparitiei sub ape, au fost salvate aproape in intregime, osemintele celor adormiti fiind luate de sateni, ca o particica din vietile lor, odata cu avutul propriu. Batranii povestesc ca spre inaltimile din jurul lacului nou-creat, pe locurile pe care s-au reconstruit satele stramutatilor, au urcat luni de-a randul care incarcate cu ladite de lemn, in care fiecare satean ducea osemintele strabunilor. Şi noi i-am luat osemintele tatei intr-o ladita. Le-a dus mama cu ea, la Brosteni, dupa stramutare, povesteste Ioan Iacoboaia, stramutat din fostul catun Retes al comunei Ceahlau.Azi, aceste morminte de dimensiuni mici se pot vedea in aproape fiecare sat in care au fost stramutati oamenii din asezarile de odinioara de pe Valea Bistritei. E o imagine care nu-mi iese dim minte. Eram copil si vedeam trecand la deal carul cu acele cutii - ca nu le puteam numi sicrie - cu cei morti, dezgropati din cimitir. Pe cei inmormantati la varste foarte mici nici nu i-au mai dezgropat..., povesteste Ana Amariei, invatatoare pensionara din Buhalnita.Bisericuta de la ChiriteniBiserica de lemn din Gura Hangului, ce data de la 1829, a fost demontata barna cu barna si mutata la Chiriteni, sus, deasupra lacului. Chiriteni era doar un catun cu 14 case. Se zice ca primarul de atunci l-a sfatuit pe parintele paroh de atunci, Mihai Coroama, sa o mute undeva mai in munte, ca sa nu mai fie in vazul activistilor de partid. Altii spun ca nu stiau pe unde o sa treaca soseaua. Cert este ca au demontat-o barna cu barna, au numerotat-o si au refacut-o aici, pe deal, povesteste pr. Gheorghe Avarvarei, parohul de la Chiriteni.Barnele au fost carate cu carutele pe un anevoios drum de munte, aproape impracticabil pe vreme ploioasa. Sus, pe plai, la Luparie, s-au oprit carele, intr-o poienita inconjurata de padure, acolo unde nimeni si nimic nu mai putea pune bisericuta in primejdie. Au construit-o la loc, dupa planul initial, iar la 1959 a fost resfintita in prezenta mitropolitului de atunci al Moldovei, Iustin Moisescu.In curtea larga a bisericii au fost aduse si ingropate si laditele cu oseminte din cimitirele ce au trebuit stramutate de la Fartagi si Hangu. Mortii ale caror rude traiau au fost ingropati in morminte separate, iar cei necunoscuti in gropi comune. Astazi, cei de la Chiriteni isi ingroapa tot aici mortii, chiar daca accesul e greu si pe timp de vara, si la vreme de iarna.Lacasul stramutat poarta hramurile Sfantul Nicolae si Inaltarea Domnului, cel de-al doilea fiind pastrat dupa hramul bisericii dinamitate de la Hangu.Dinamitarea bisericii de la Hangu - catedrala muntilor, cum o numeau localnicii, gratie monumentalitatii si frumusetii sale, a fost una dintre tragediile acelor vremuri. Eram copil si imi amintesc si acum cum se auzeau bubuiturile tocmai de la noi, de la Bistricioara. Şi spunea lumea ca darama biserica din Hangu, povesteste Eleonora Iacoboaia din satul Ceahlau. Construita pe cheltuiala satenilor si prin neobosita ravna a preotului Mihai Coroama, aceasta biserica fusese sfintita cu numai trei ani in urma. A venit ordinul stramutarii si soarta i-a fost pecetluita. Din cauza structurii sale foarte solide, precum si a zidariei puternice, biserica a pus probleme celor insarcinati sa o demoleze. Trei zile la rand a fost dinamitata, insa resturi din fundatie se pot vedea si acum pe fundul lacului, atunci cand scad apele. Oamenii stateau pe margine, plangeau si se rugau lui Dumnezeu. Parintele Coroama, dupa dinamitare, n-a mai fost om. Oamenii povestesc ca avea gandurile ratacite de la atata suparare.N-a mai fost cu mintea limpede dupa aceasta tragedie, povesteste pr. Gheorghe Avarvarei.Biserica de la BuhalnitaO alta biserica salvata a fost cea existenta in prezent in satul Buhalnita, reconstruit sus, pe fostele pajisti, deasupra vechii asezari. Aceasta a fost desfacuta si reconstruita, dupa planurile originale, in centrul satului de azi. Biserica poarta hramul Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava.Salvarea sa reprezinta un castig pentru istoria si spiritualitatea acestor locuri, deoarece lacasul duce in spate o existenta seculara, reprezentand unul dintre cele mai importante asezaminte manastiresti din Moldova secolelor XVII - XIX. Construit la 1627, de luminatul domn moldovean Miron Barnovschi, lacasul a fost biserica de manastire pana la secularizare, in 1863, cand devine biserica parohiala. La constructia bisericii, in vremea lui Miron Barnovschi, locul era pustiu; sate nu existau. Primii locuitori asezati in jurul manastirii au fost ardelenii ce au trecut muntii spre Moldova, goniti de pericolul Uniatiei. Ei si-au lasat acolo case, pamanturi, avutul intreg si au venit aici, numai ca sa nu renunte la credinta ortodoxa stramoseasca. Atunci cand a venit lacul, istoria s-a repetat cu urmasii lor. Şi iarasi oamenii au fost pusi in situatia de a pleca de pe locurile lor, explica parintele Cristian Dascalescu, parohul de la Buhalnita.In anul 1958, in timpul lucrarilor la barajul si hidrocentrala de la Bicaz-Stejaru, vechea asezare Buhalnita a fost stramutata. Atunci a fost demontata si reconstruita in satul de azi si vechea biserica a Manastirii Buhalnita, construita de Barnovschi. Biserica a fost reconstruita dupa planurile originale, asa ca arata intocmai ca cea dintru inceput. Se pastreaza icoanele vechi, strana arhiereasca de la 1600, catapeteasma veche de la 1638, adusa din Egipt, usile imparatesti, spune pr. Cristian Dascalescu. (Reportaj realizat de Otilia Balinisteanu si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 11 mai 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 950

Id: 30736

Data: May 11, 2013

Imagine: