BNR a lansat bancnota aniversara Desavarșirea Marii Uniri – Ion I. C. Bratianu

Banca Naţională a României (BNR) a lansat marţi bancnota aniversară „Desăvârșirea Marii Uniri – Ion I. C. Brătianu”.

Pe aversul bancnotei este ilustrat portretul lui Ion I.C. Brătianu și anii între care acesta a trăit (1864-1927).

Pe revers compoziția grafică include o imagine de epocă a fostului palat al Adunării Deputaților Parlamentului României, în prezent Palatul Patriarhiei și, central, o imagine a reversului însemnului Ordinului Carol I, pe care Ion I. C. Brătianu l-a primit în anul 1922.

În contextul acestui eveniment a fost prezentată publicului şi o expoziţie temporară dedicată marelui om politic.

Totodată, Banca Națională a României a emis în seria „Istoria aurului” o monedă din aur cu valoarea nominală de 10 de lei, având ca temă moneda de 50 de lei cu milesimul 1922 care a fost dedicată încoronării Regelui Ferdinand la Alba Iulia.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).