Bucuria regasirii adevaratului acasa

Luna august este pentru foarte multi romani luna reintoarcerii acasa. Pentru fiii harnici si binecredinciosi plecati pretutindeni, spre binele lor, dar mai ales al celor dragi, ramasi in tara, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat in anul 2009 ca prima duminica dupa sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului sa fie dedicata romanilor migranti, duminica in care in toate parohiile si manastirile se savarsesc ectenii speciale si rugaciuni de multumire, de cerere si ajutor de la Dumnezeu pentru pastrarea credintei ortodoxe. In societatea preindustriala, munca era legata de mediul familial si social al omului, exercitarea ei ii ducea pe oameni la o mai stransa comunicare si colaborare si nu vatama relatia lor armonioasa cu mediul inconjurator. In societatea industriala si cea contemporana, munca a fost rupta de spatiul locuintei si s-a transformat intr-o activitate autonoma in scopul acoperirii nevoilor de trai. Din dorinta de a avea un nivel de trai mai ridicat, multi oameni si-au asumat alienarea si au plecat unde au primit o oferta mai avantajoasa. Astfel, fenomenul migratiei, un fenomen general care s-a manifestat inca din cele mai vechi timpuri, a capatat amploare. La noi in tara acest fenomen, care produce schimbari de ordin spiritual, lingvistic, cultural, politic si economic, a inceput sa se dezvolte imediat dupa anul 1990 si s-a extins simtitor dupa ridicarea obligativitatii vizelor pentru cetatenii romani care calatoresc in statele Uniunii Europene. Din pacate, fenomenul migratiei romanilor este adus in prim plan national si international doar atunci cand devine profitabil mediatic, cand imaginea Romaniei este cadrata de criminalitate si cersetorie, sau in momentele de criza, marcate de exodul elitelor - oameni de stiinta, medici, cercetatori, pregatiti candva de statul roman, iar acum cu eticheta doar de export. Fara a nega sau ascunde intr-un fel problemele care se nasc in astfel de situatii, trebuie sa recunoastem ca s-au creat si oportunitati, mai ales de ordin economic si cultural. In toate cazurile de emigratie are loc o redescoperire a sinelui, a unor aspecte despre care oamenii, in tara noastra fiind, nu banuiau ca ar exista. Acest lucru se intampla si la nivel spiritual, pentru ca de cele mai multe ori a emigra echivaleaza cu o criza a valorilor spirituale pe care oamenii le redescopera in Occident. Cand esti plecat de acasa, departe, cand esti supus presiunii dizolvante a mediului din jur, religia, credinta servesc de marker identitar, te ajuta sa-ti mentii, sa-ti pastrezi identitatea, iar parohiile sunt de multe ori mediu coagulant pentru cei care emigreaza. Un alt efect nebanuit al migratiei este un fel de «ecumenism la firul ierbii». Sunt foarte multe cupluri mixte care s-au format. Cunoasterea lor reciproca se face prin redescoperirea punctelor comune ale celor doua traditii, ne-a declarat Mirel Banica, cercetator stiintific - Academia Romana. Una dintre problemele majore cu care se confrunta comunitatea romaneasca din Italia este criza economica ce a impanzit toata Europa, insa aceasta criza, in mod paradoxal, a umplut bisericile. Crestinii, pe timp de criza materiala, cauta raspuns si hrana in cele spirituale. Acest moment de cumpana a adus un moment de binecuvantare pentru Biserica, unii dintre crestini redescoperind valori fundamentale precum familia, fratietatea, solidaritatea, coresponsabilitatea, grija fata de saraci, bolnavi sau intemnitati, ne-a declarat parintele arhimandrit Atanasie Rusnac, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei. Vazand bisericile pline, lucrurile par imbucuratoare. Am putea spune ca Episcopia Ortodoxa Romana a Italiei raspunde intru toate tuturor. Statisticile sunt si ele imbucuratoare - 10.535 de prunci botezati si 1.401 cupluri casatorite in 2012, iar 78 de persoane au cerut sa fie primite in Biserica Ortodoxa. Viata liturgica este vie, se slujeste in 190 de parohii, 4 manastiri, 2 schituri si peste 75 de filii in toata Italia. Parohiile episcopiei noastre nu reusesc sa ajunga la mai mult de 20% din crestinii ortodocsi romani pribegi pe pamantul Italiei, care depasesc, conform statisticilor oficiale, cifra de un milion. Gandul nostru se indreapta spre cei ce sunt in afara staulului, care nu cunosc misiunea Bisericii sau, din nenumarate pricini, au ajuns sa fie departe de Trupul tainic al lui Hristos, Care este «Calea, Adevarul si Viata». Domnul sa ne lumineze si sa ne trimita lucratori vrednici in via cea duhovniceasca a Bisericii, pentru a putea altoi din nou pe Via cea vie mladitele rupte care pribegesc pe pamantul binecuvantat de sangele Sfintilor Apostoli, de mucenici, de sfinti ierarhi si marturisitori, aici in Italia, ne-a mai spus parintele vicar eparhial Rusnac. Emigratia in ziua de astazi nu mai este definitiva, ci se caracterizeaza prin acest aspect al revenirilor foarte dese si al plecarilor foarte dese. Şi nu este o caracteristica doar a Romaniei. De asemenea, migrarea inseamna, inevitabil, si contactul cu un alt fel de cultura, cu un alt tip de mentalitate, civilizatia occidentala avand si efecte benefice asupra comportamentului si mentalitatii celor care se intorc in tara, participand astfel la ridicarea gradului de civilizatie in societatea romaneasca. Spre pastrarea propriei identitati si a valorilor traditionale, pentru un dialog interreligios si intersocial reusit, inca de la crearea primelor comunitati romanesti in tarile europene, Biserica Ortodoxa Romana a purtat de grija fiilor sai si a creat noi parohii si noi episcopii in care slujesc lui Dumnezeu si credinciosilor romani ierarhi si preoti misionari. In aceste comunitati, asa cum am aflat de la parintele arhim. Atanasie Rusnac, de la Biserica porneste solidaritatea, de la Biserica porneste regasirea identitatii de crestin si de roman; la Biserica regasim valorile uitate acasa in Romania, in satul natal; la Biserica regasim adevaratul ACASĂ. Prezenta unei biserici ortodoxe constituie un act misionar intr-un spatiu marcat de procesul de secularizare, fara insa a afecta relatiile cu celelalte confesiuni. Biserica Ortodoxa Romana a avut o politica foarte inteligenta fata de fenomenul migratiei, pentru ca a fost de multe ori cu un pas inainte de structurile oficiale ale statului, dand emigrantilor in statele europene posibilitatea de a se regasi pe plan organizational si sufletesc. Le-a intins o mana, le-a aratat ca cuiva ii pasa de ei, ne-a mai spus cercetatorul Mirel Banica. Toti cei plecati au povestea lor, in care gasim lacrimi si surasuri, realizari si esecuri, tragedii, dar si minuni. Pentru nici unul dintre ei plecarea din tara nu a fost o bucurie, dar a fost o necesitate. Din diferite motive au fost nevoiti sa se avante cu mult curaj intr-o lume necunoscuta, cu sacrificii foarte mari la inceput. Prin bunavointa parintelui Catalin Vatafu de la Parohia Pechea IV din judetul Galati, am aflat experienta a doi tineri, Mihai si Daniela, plecati din tara fiecare pe drumul lui, pentru ca, tot peste granite, Dumnezeu sa uneasca cele doua drumuri intr-unul singur, intemeind in anul 2002 o familie. Au cunoscut tot felul de incercari, incepand cu momentele de cumpana in care, ca multi alti tineri ajunsi pe un taram strain, nu aveau nici macar un acoperis deasupra capului. Nu s-au dat in laturi timp de 8 ani de zile de la nici o munca cinstita si care putea sa le aduca un mod de viata mai bun. Din 2004, imbinand rabdarea si curajul castigate prin desele incercari si experiente, tanara familie s-a gandit sa inceapa acasa, in Romania, propria activitate. O initiativa serioasa si prietenoasa. Au inceput modest, iar astazi ofera intr-o perioada de criza aproape 200 de locuri de munca in doua schimburi, pentru tot atatea familii din comuna Pechea, carora le este in acest fel daruita sansa sa ramana acasa alaturi de cei dragi ai lor, in tara lor. (Articol aparut sub semnatura Pr. Ciprian Bara si publicat in saptamanalul "Lumina de Duminica" din data de 18 august 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 575

Id: 33199

Data: Aug 18, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).