]]>În Duminica a 24-a după Rusalii, 08 noiembrie 2015, Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit anul acesta și Soborul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Răcășdia, Protopopiatul Moldova Nouă. La orele dimineții ierarhul a sfințit Capela cu hramurile Sfântul Apostol și Evanghelist Luca și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, aflată în cimitirul parohial, informează Diac. Pavel Canea şi Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului. De asemenea, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru toți preoții care au slujit în această parohie, pentru ctitorii sfântului locaș, pentru toți cei care își dorm somnul de veci în cimitir, precum și pentru toți cei care și-au pierdut viața în urma incendiului de la București. În continuare, Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în prezența autorităților locale și a numeroși credincioși. La final, tuturor celor care s-au implicat în amenajarea și înfrumusețarea capelei din incinta cimitirului, Preasfințitul Lucian le-a oferit acte de cinstire. „După ce în urmă cu trei ani am resfințit biserica parohială, o biserică monumentală, una din cele mai mari și impunătoare din Episcopia noastră, am revenit aici să sfințim o capelă în cimitirul parohial. Ne-am bucurat foarte mult că părintele paroh Gheorghe Țibuleac a inițiat această lucrare în Parohia Răcășdia și anume înfrumusețarea și pictarea acestei capele. Pentru că hramul bisericii parohiale este «Adormirea Maicii Domnului», am promis părintelui paroh și credincioșilor că vom sluji împreună Sfânta Liturghie în aer liber, anul viitor, în altarul de vară, care nădăjduim să fie construit în curtea bisericii”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului. Actuala biserică din Parohia Răcășdia cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită între anii 1770-1778, fiind sfințită de către Episcopul Vichentie Popovici în data de 15 decembrie 1778.
Download: Click for download attached file: Bucurie duhovniceasca pentru credinciosii din Parohia Racasdia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 652
Id: 57976
Data: Nov 10, 2015
Imagine:
]]>Credincioşii Parohiei Haieu, Protopopiatul Oradea, au avut marea bucurie ca, de hramul sfântului locaş în ziua de cinstire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, 8 noiembrie 2015, .....
Data: Nov 10, 2015
]]>În Duminica a XXIV-a după Rusalii și ziua de prăznuire a Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, (08 noiembrie 2015) Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul .....
Data: Nov 10, 2015
]]>Biserica Ortodoxă îl pomeneşte vineri, 13 noiembrie 2015, pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Printre lăcașurile de cult care îl .....
Data: Nov 10, 2015
]]>Schitul Feneş şi-a cinstit luni, 09 noiembrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Nectarie de la Eghina. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a .....
Data: Nov 10, 2015
]]>La Sărbătorea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din acest an (08 noiembrie 2015), și Parohia Chitighaz (Kétegyháza), aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, și-a .....
Data: Nov 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).