]]>Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va resfinţi duminică, 06 septembrie 2015, Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din satul Ghidion, Protopopiatul Roman. Apoi, după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţia Sa va sfinţi Așezământul social-filantropic ridicat în apropierea lăcaşului de cult, conform Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Daruri pentru copiii din parohie Cu această ocazie, copiii din zonă, care învață la Școala Gimnazială din Stănița, vor primi daruri în cadrul proiectului Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, care se derulează la început de an școlar în toată Eparhia Romanului și Bacăului. Dezvelirea bustului Protosinghelului Vichentie Mălău Tot în această zi va fi dezvelit bustul Protosinghelului Vichentie Mălău, cunoscut și apreciat duhovnic nemțean, născut în satul Ghidion, care a viețuit mulți ani la Mănăstirea Secu. De altfel, numele său va fi purtat și de așezământul social-filantropic din cadrul parohiei. Sfântul lăcaş datează din anul 1867, fiind ctitoria boierului Gheorghe și Adela Scorțescu.
Download: Click for download attached file: Bucurie duhovniceasca pentru credinciosii Parohiei Ghidion
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 622
Id: 55555
Data: Sep 4, 2015
Imagine:
]]>La Casa Avramide din Tulcea a avut loc, joi, 03 septembrie 2015, întru cadru festiv, lansarea Îndrumătorului Pastoral al Episcopiei Tulcii pe anul 2015, volum ce însumează .....
Data: Sep 4, 2015
]]>La Centrul cultural - pastoral Gavril Drugănescu al Episcopiei Giurgiului, Preasfințitul Părinte Ambrozie s-a întâlnit joi, 03 septembrie, cu cei peste 100 de tineri din eparhia .....
Data: Sep 4, 2015
]]>Cu prilejul sărbătoriiNaşterii Maicii Domnului, MănăstireaBăile Herculaneîşi va sărbători hramul, marţi, 08 septembrie 2105. Sfânta Liturghie din ziua praznicului va fi oficiată de .....
Data: Sep 4, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va întâmpina la biserica Sf. Mina, duminică, 06 septembrie 2015, începând cu ora 20:00, cu ocazia .....
Data: Sep 4, 2015
]]>Duminică, 30 august 2015, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a slujit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Sfinţii Împăraţi .....
Data: Sep 4, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).