]]>În perioada 7-8 martie 2015, credincioşii parohiei “Sfântul Nicolae” din Woodside, New York au avut bucuria de a avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul celor două Americi. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a oferit în dar un veşmânt ce a acoperit pentru o perioadă Sfintele Moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi însoțit de un hrisov ce purta semnătura Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Înaltpresfințitul Părinte Nicolae a fost întâmpinat în seara zilei de 7 martie de către Preacucernicul Părinte Paroh Marius-Daniel Dumitrescu împreună cu număr mare de credincioşi, aşezând veşmântul într-o raclă special pregătită în timpul slujbei Vecerniei unită cu Litia. A doua zi, Înaltpreasfințitul Nicolae a oficiat Sf. Liturghie la care au participat atât membrii ai bisericii Sfântul Nicolae, cât și credincioşi ai altor comunități româneşti învecinate veniți să cinstească veşmântul Sf. Cuvioase Parascheva. „În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța prezenței în mijlocul comunității româneşti din New York a veşmântului Sf. Cuvioase Parascheva, sfântă ocrotitoare a Moldovei şi a României. Sfințitul veșmânt este semn de binecuvântare și întărire în credință pentru românii ortodocși din orașul New York”, ne-a transmis Bogdan Neacșiu. IPS Nicolae a mulțumit IPS Mitropolit Teofan pentru acest prețios dar oferit comunității românești din New York la foarte scurt timp după adresarea cererii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 556
Id: 49658
Data: Mar 11, 2015
Imagine:
]]>TRINITAS TV a introdus în grila de programe mai multe emisiuni noi. Televiziunea Patriarhiei Române vine cu formate noi și atractive destinate publicului larg. Așa cum și-a propus încă de .....
Data: Mar 12, 2015
]]> Sâmbătă, 7 martie 2015, la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de lângă Namur, Belgia, în cadrul mai larg al Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi, a avut loc .....
Data: Mar 12, 2015
]]>Organizația Creștină „Agape” îi invită pe clujeni la o nouă conferință dedicată familiei în care se va discuta despre avort. Evenimentul va avea loc pe 18 martie, de la ora 19:00 la Casa .....
Data: Mar 12, 2015
]]>Marți, 10 martie 2015, la cele trei protopopiate din cadrul Episcopiei Sălajului s-au desfășurat conferințele administrative lunare cu preoții din Eparhie. Astfel au fost prezentate .....
Data: Mar 12, 2015
]]>Sărbătoarea Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (11 martie 2015) reprezintă și un moment aniversar important pentru Preasfințitul Părinte Siluan, care în urmă cu 8 .....
Data: Mar 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Teodosie - predica la Sfintii Apostoli Petru si Pavel
IPS Teodosie - Predica Sf Ap Andrei
IPS Teodosie - Predica la Duminica Tuturor Sfintilor
IPS Teodosie - Predica la Schimbarea la Fata - Constanta - Biserica Greaca - 2013
IPS Teodosie - Predica la Sfantul Stefan cel Mare
IPS Teodosie - Predica la Izvorul Tamaduirii, 2013
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).