Bucurie duhovniceasca pentru credinciosii parohiei Sfantul Nicolae din Zalau

]]> Parohia Sfântul Ierarh Nicolae din Zalău a îmbrăcat astăzi, 19 aprilie 2015, haine de sărbătoare. Credincioșii acestei parohii au avut bucura de a-i avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ignatios, Mitropolitul grec ortodox al Madagascarului și pe Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Momentul a fost unul deosebit și pentru că astăzi, în Duminica Tomii, Sfântul Apostol Toma a fost declarat cel de-al doilea ocrotitor al acestui sfânt locaș, pe lângă Sfântul Ierarh Nicolae, primul hram al bisericii. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe părintele diacon Alexandru Tiță, pe seama Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din comuna Rus, potrivit arhid. Adrian Onica. După Sfânta Liturghie, credincioșii au primit din partea celor doi ierarhi iconițe cu Sfântul Apostol Toma. Vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ignatios nu a fost întâmplătoare în această zi, întrucât Înaltpreasfinția Sa a făcut misiune în India, în locurile unde a propovăduit Evanghelia însuși Sfântul Apostol Toma. Înaltpreasfințitul Părinte Ignatios, după ce a fost tuns în monahism la Mănăstirea Stavronikita din Muntele Athos, a vestit cuvântul lui Dumnezeu în Coreea de Sud timp de șase ani, apoi în India, mai precis în Bengalul de Vest, timp de 14 ani. Și în Coreea și în India a învățat limbile celor cărora le-a vestit Evanghelia. În anul 2004 a fost ales Episcop al Madagascarului, unde își continuă misiunea între locuitorii acestei insule. Aici, ca și în celelate locuri unde a făcut misiune, a învățat limba malgașă, pentru a se putea apropia de localnici. Biserica Sfântul Nicolae din Zalău, este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui locaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. În prezent, locașul de cult este în curs de pictare, așteptând ziua târnosirii.

Download: Click for download attached file: Bucurie duhovniceasca pentru credinciosii parohiei Sfantul Nicolae din Zalau

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 303

Id: 51003

Data: Apr 20, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei