]]>Credicioșii Parohiei Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Mina din Tomelloso (Spania), au primit ieri, 01 noiembrie 2015, vizita Preasfințitului Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în sobor de preoți, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. În cadrul sfintei Liturghii, a fost hirotonit întru diacon ipodiaconul Cojocaru Vlad Ilie Emanuel. La slujbă a fost prezentă și doamna Imaculada Jimenez, primarul orașului Tomelloso, însoțită de domnul consiler economic, Ivan Rodrigo. La sfârșitul slujbei, din partea parohiei s-au înmânat atât Preasfinției Sale, cât și doamnei primar, în dar, câte o icoană pe sticlă. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească, la care au participat toți credincioșii prezenți la biserică. Tot în această zi, de la ora 18:00, Presfințitul Părinte Timotei s-a aflat în mijlocul credicioșilor din filia Argamasilla de Alba, unde a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului nostru Iisus Hristos. Comunitatea ortodoxă din Argamasilla l-a primit cu emoție și bucurie pe ierarh care i-a întărit în credință și i-a binecuvântat pe cei prezenți, transmițându-le încredere în urcușul lor duhovnicesc și nădejdea că în cel mai scurt timp vor avea un spațiu adecvat de slujire.
Download: Click for download attached file: Bucurii duhovnicesti in Parohia Tomelloso, Spania
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 649
Id: 57582
Data: Nov 2, 2015
Imagine:
]]>În Duminica a XXII-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a târnosit biserica parohială cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din Reșița, în prezența a .....
Data: Nov 2, 2015
]]>În incinta Castelului Banloc (jud. Timiş) a avut loc sâmbăta, 31 octombrie 2015, de la ora 13:00, un concert susținut de maestrul Nicolae Voiculeţ (nai) și Ansamblul Flauto Dolce .....
Data: Nov 2, 2015
]]>Într-o atmosferă de sărbătoare, sute de credincioşi au ţinut să participe la slujba de resfinţire a bisericii din localitatea Vânători din cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, slujbă ce a .....
Data: Nov 2, 2015
]]>Clujenii au fost îndemnați de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, să se roage pentru tinerii decedați în incendiul din București și să doneze .....
Data: Nov 2, 2015
]]>În Duminica a douăzeci și doua după Rusalii, 01 noiembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia Tileagd, .....
Data: Nov 2, 2015
]]>Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează, în perioada 2-5 noiembrie 2015, Simpozionul Internaţional Misiunea parohiei și a mănăstirii .....
Data: Nov 2, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).