Credincioșii din parohia mehedințeana Cracu Muntelui s-au împartașit, la sfârșitul acestei saptamâni, de alese bucurii duhovnicești. În mijlocul comunitații s-a aflat sâmbata, 23 august, ierarhul locului, Preasfințitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, dupa cum ne-a transmis Catalin Cernatescu.Parintele Episcop a savârșit Sfânta Liturghie în biserica satului, rugându-se alaturi de soborul de preoți și de cele câteva zeci de credincioși. Raspunsurile liturgice au fost date în stil bizantin de psalții Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin.Dupa Sfânta Liturghie, parintele Grigore Popescu, cel care a pastorit vreme de 46 de ani credincioșii frumoasei parohii montane mehedințene, pensionat recent, le-a multumit fiilor duhovnicesti pentru bucuriile sufletești de care s-a învrednicit alaturi de ei.Pentru activitatea rodnica desfasurata în ogorul Domnului, parintele Popescu a fost ridicat la rangul bisericesc de iconom stavrofor, primind de la ierarhul locului însemnele acestei demnitati preotesti: cruce pectorala, brâu rosu si bedernita.Dupa acest moment, Preasfinția Sa a instalat ca paroh în biserica cu hramul ,,Sfântul Pantelimon” pe preotul Ionuț Ploscaru, care aproape trei ani a slujit la manastirea “Sf. Voievozi” din orașul Baia de Arama. Acesta a ocupat postul ramas vacant în urma pensionarii parintelui Grigore Popescu, tatal renumitului profesor de la Universitatea de Teologie din Craiova, Pr. Sergiu Popescu. Parintelui Ionuț Ploscaru i-au fost încredintate Sf. Evanghelie, Sf. Cruce si cheia bisericii, ca simbol al pastoririi sale legitime si depline.Actul de instalare a fost citit înaintea celor prezenți de catre protoiereul Protoieriei Baia de Arama, pr. Vasile Ganțu. Alaturi de noul paroh de la Cracu Muntelui s-a aflat obștea manastirii “Sf. Voievozi”, familia și frații întru slujire.Tot sâmbata a avut loc un alt eveniment important pentru familia parintelui Ionuț Ploscaru, creștinarea fiicei lor. Ceremonia baptismala a fost savârșita de Preasfințitul Parinte Nicodim, având alaturi un sobor de preoți și diaconi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 569
Id: 43430
Data: Aug 24, 2014
Imagine:

Data: Aug 24, 2014

Data: Aug 24, 2014

Data: Aug 24, 2014

Data: Aug 24, 2014

Data: Aug 24, 2014

Data: Aug 24, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).