Stapanirea romana nu a avut o atitudine net potrivnica credintei crestine in primele trei veacuri. Din contra, au existat o serie de conducatori romani binevoitori fata de crestini, pe care i-au ocrotit, i-au pus in functii importante si i-au sprijinit in misiunea lor de propovaduire. Acest fapt este atestat si de istoricii Bisericii din perioada respectiva, in special de Eusebiu de Cezareea, cunoscutul scriitor bisericesc.In general, opinia care s-a statornicit la nivel global a fost aceea ca primele trei veacuri au reprezentat o perioada continua de persecutii dure si nedrepte impotriva crestinilor. Cu toate acestea, asa cum am aratat si in cadrul materialelor anterioare, perioadele favorabile sau neutre pentru crestini din primele trei veacuri intrec cu mult perioadele nefavorabile. Acest fapt este atestat dincolo de orice indoiala de cunoscutul istoric si scriitor bisericesc Eusebiu de Cezareea: In aceasta privinta exista dovezi ca oamenii stapanirii au aratat uneori acte de bunavointa fata de ai nostri, carora le incredintau pana si posturi de conducere a provinciilor si, din pricina marii simpatii pe care o nutreau fata de invatatura noastra, erau in stare sa-i dezlege chiar si de apasatoarea obligatie de a aduce jertfe paganesti. Ce sa zicem de cei aflati in palatele imparatesti si chiar despre dregatorii insisi! Acestia dadeau libertate curtenilor, femei, copii si sclavi, uneori si cand erau ei de fata, sa-si marturiseasca deschis, prin grai si prin fapta, credinta lor religioasa, ingaduindu-le chiar sa se laude cu libertatea credintei lor, preferandu-i in chip deosebit chiar inaintea colegilor lor de serviciu (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, trad. pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, Bucuresti, 1987, p. 313). Asadar, crestinii au condus chiar si provincii ale Imperiului Roman. Este neclar daca Eusebiu se refera la perioada de dinaintea conducerii lui Diocletian sau o include si pe aceasta in cadrul temporal de care vorbeste. Din punctul nostru de vedere, nu exista nici un motiv pentru care domnia lui Diocletian, cel putin prima parte a acesteia, sa nu fie inclusa aici. Diocletian a fost, poate, imparatul care a oferit cele mai multe posturi de conducere crestinilor, de vreme ce in vremea sa acestea s-au inmultit odata cu reimpartirea in provincii a imperiului. Asadar, Diocletian, acea bestia nera a crestinilor de la sfarsitul veacului al III-lea si inceputul veacului al IV-lea, a fost, de asemenea, un imparat care a favorizat foarte mult din punct de vedere politic comunitatea crestina, oferind multe posturi de conducere crestinilor inzestrati cu calitati administrative potrivite. De asemenea, Eusebiu ne confirma aici ca romanii erau permisivi din punct de vedere religios si ca le permiteau crestinilor aflati in posturi importante sa nu aduca jertfe zeilor pagani daca nu doresc acest lucru. Precedentul iudaic a fost foarte util aici. Libertatea religioasa oferita era incununata si de ingaduirea manifestarii libere a credintei crestine, chiar si pentru sclavi. Marturia lui Eusebiu de Cezareea cu privire la ingaduinta romanilor fata de crestini este mai mult decat graitoare aici.Neglijarea indatoririlor fata de DumnezeuDaca citim cu atentie istoria poporului iudeu expusa in Vechiul Testament, trecem apoi la perioada persecutiilor si incheiem cu caderea Constantinopolului, ramasita finala a unui mare imperiu, vom regasi in toate relatarile istoricilor aceeasi cauza pentru evenimentele negative care apar pe parcurs: neglijarea indatoririlor fata de Dumnezeu. Eusebiu de Cezareea nu constituie o exceptie. Astfel, pentru a explica persecutiile indreptate impotriva crestinilor, el expune urmatorul tablou general: Cu toate acestea, din pricina prea marii libertati, treburile noastre s-au inrautatit, degenerand in moliciune si in nepasare. Intrucat ajunsesem sa ne invidiem unii pe altii si sa ne ocaram intre noi atat de cumplit incat putin a lipsit ca pe langa vorbele urate cu care ne improscam sa nu luam si spada, si lancea sa ne luptam intreolalta, capeteniile se sfasiau intre ei, supusii se rasculasera unii contra altora, o nespusa fatarnicie si prefacatorie dusese la cel mai inalt grad de rautate. Atunci, judecata dumnezeiasca, asa cum stie ea sa o faca, a ridicat bratul cu ingaduinta, intr-un timp cand intrunirile nu fusesera inca interzise, desfasurandu-si bland si linistit lucrarea sa de supraveghere si indreptare! Persecutia a inceput mai intai printre fratii din randurile armatei (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, p. 314). Asadar, Eusebiu de Cezareea este convins ca libertatea ingaduita de stapanirea romana cu privire la credinta crestina nu a avut intotdeauna rezultate pozitive.Practic, comunitatile crestine au inceput sa fie laxe, incapabile sa isi pastreze vigoarea duhovniceasca, virtutile inalte si jertfirea de sine. Invidia, certurile, parerile mandre au inceput sa sape in interiorul comuniunii si sa o surpe. Prin urmare, persecutiile sunt percepute drept o incercare a lui Dumnezeu de a reduce ordinea in cadrul comunitatilor crestine destramate de lacomie, invidie si ura. Asa cum ne asteptam, primii persecutati au fost crestinii din cadrul armatei, urmati apoi, probabil, de cei aflati in functii importante. De regula, armata era prima care incepea sa actioneze in cadrul persecutiilor, fiind dublata de autoritatea publica.Durerea persecutieiPentru crestinii obisnuiti cu libertatea religioasa ingaduita de autoritatea romana, persecutiile pareau, fara indoiala, drept un act strigator la cer. Nedreptatea insotea fiecare act de persecutie, dar trebuie sa remarcam aici si ca aceasta schimbare de atitudine a stapanirii romane fata de crestini era cu atat mai flagranta in vremea persecutiilor. Crestinii se intrebau probabil ce vor romanii de la ei: sa se ascunda sau sa manifeste in mod liber? Tabloul general al persecutiilor este detaliat de Eusebiu de Cezareea: Toate acestea s-au petrecut in vremea noastra. Caci am vazut cu ochii nostri case de rugaciune daramate din varf pana in fun-datii si dumnezeiestile Scripturi si alte carti de slujba date focului in mijlocul pietelor, am vazut unii pastori ai Bisericii fie ascunzandu-se in chip rusinos intr-un loc sau intr-altul, fie arestati in mod nedemn si insultati de dusmani (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, p. 314). Eusebiu de Cezareea nu se ridica impotriva stapanirii romane atunci cand descrie cauzele persecutiei. Din contra, este destul de sigur in descrierea acesteia ca fiind permisiva si chiar deschisa manifestarii libere a credintei crestine. Mai mult decat atat, el pune totul pe seama lipsei de credinta si de virtuti a comunitatii crestine, care, sprijinita fiind de autoritatea romana, refuza sa-si mai indeplineasca indatorirea ei esentiala, si anume respectarea legii iubirii. In materialul urmator vom discuta pe indelete persecutia indreptata de Diocletian impotriva crestinilor. (Articol realizat de Adrian Agachi si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 25 aprilie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 733

Id: 30309

Data: Apr 25, 2013

Imagine: