Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Româna comemoreaza sapte ani de la trecerea la cele vesnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmeaza va prezentam un articol publicat la Marti, 31 iulie 2007, semnat de pr. Nicolae Dima (pe atunci diacon), intitulat Bunul si blândul Patriarh:Cei care îl cunosteau spuneau adesea ca Prea Fericitul Teoctist era un om al rugaciunii profunde si al trairii monahale totale. (...) Ar fi putut schimba oricând resedinta patriarhala cu o chilie smerita, din oricare manastire a tarii.Într-o dupa-amiaza incredibila de toamna, în gradina Manastirii Vorona, soarele era blând, iar cerul senin ca lacrima. Lacul era linistit, salciile de pe marginea lui îsi fosneau usor crengile ce se oglindeau în luciul apei. Privind apa, pasind usor din timp în timp, vorbind cu drag si fara oboseala celor din jur, Patriarhul României, Prea Fericitul Parinte Teoctist, zâmbea necontenit. Şi avea pe chip expresia omului care, desi trecut prin incredibile greutati, desi purtând pe umeri povara unei slujiri arhieresti demne, întelepte, dar si foarte dificile, redevine pentru câteva clipe copil, atunci când se reîntâlneste cu locurile primei tinereti. Soarele îi stralucea în parul alb ca si hainele, iar lumina blânda îi scalda fata. Atât era de ireala imaginea omului învesmântat în alb si în lumina, încât am retinut acel instantaneu drept portretul cel mai adevarat al Patriarhului nostru. Şi, chiar daca de-atunci l-am mai întâlnit cu diferite prilejuri, asa mi-l voi aminti mereu.Prea Fericitul Parinte Teoctist a fost un om de o incredibila blândete. L-am vazut certându-si unii dintre colaboratori, într-o împrejurare oarecare. Dar cearta lui era o mustrare atât de delicata, atât de atenta, atât de fina, încât efectul ei era extraordinar. L-am vazut râzând, l-am vazut bucuros, si pot spune ca atunci îi înflorea chipul si le transmitea tuturor celor din jur starea sa de speranta si de bine. A fost un om deosebit de echilibrat, atât în ce priveste viata de zi cu zi, cât si în conduita sa privind administrarea Bisericii. Avea o intuitie deosebita, iar în situatii dificile întrezarea solutii întelepte si viabile. A fost un om cald, plin de bunatate, iar asta a fost o adevarata amprenta a pastoririi sale îndelungate. Era ferm atunci când trebuia, fara ca astfel sa renunte la calitatea sa principala, aceea de Arhiereu si deci de Pastor de suflete. Iar oamenii care lucrau cu el stiau sa respecte tocmai aceasta calitate fundamentala a Patriarhului.Cei care îl cunosteau spuneau adesea ca Prea Fericitul Parinte Teoctist era un om al rugaciunii profunde si al trairii monahale totale. Se vedea de la distanta ca ar fi putut schimba oricând resedinta patriarhala cu o chilie smerita, din oricare manastire a tarii. Camera sa din Dealul Mitropoliei, în care videocamerele de televiziune au intrat la un moment dat, era o încapere simpla, era o camera de monah. Desi purtând cea mai stralucitoare mitra a Sfântului Sinod al României, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist nu înceta a fi un întelept ucenic al sfintilor calugari de la Sihastria Voronei, prima chinovie în care s-a format. Prea Fericirea Sa povestea adesea ca plecarea sa spre manastire nu a fost un lucru îndelung planuit, ci a fost un impuls navalnic, caruia i-a dat urmare fara îndoieli si fara a-si imagina ca este posibila o razgândire. A trait timp de 78 de ani în manastire, închinându-si fiecare gând, fiecare vorba, fiecare gest, lui Dumnezeu si slujirii Bisericii.În predicile sale din ultimii ani, forta Patriarhului nostru s-a vazut mai mult decât oricând: era tot mai insistent în a spune tuturor ca viata trebuie pretuita, ca nu trebuie sa ne pierdem credinta, ca trebuie mereu sa respectam traditiile bune si sa evitam cu întelepciune ispitele veacului nostru. Intuia ca trebuia sa se grabeasca. Iar faptul ca a predicat pâna în ultima clipa arata în mod limpede câta constiinta misionara avea. Chiar la vârsta de 92 de ani, Prea Fericirea Sa prezida Sfântul Sinod, facea sedinte cu episcopii si preotii din administratia bisericeasca, verifica si semna acte, era prezent la întruniri oficiale, facea vizite misionare nu doar în tara, ci si peste hotare. A fost un om care s-a dedicat Bisericii. A fost un om de jertfa, pentru care credinta si Biserica au fost coordonatele fundamentale ale vietii.Se vor scrie si spune multe lucruri despre Prea Fericitul Parinte Teoctist, mai ales în aceste zile. Sunt sigur, însa, ca ni-l vom aduce aminte mereu, ca pe o icoana a modestiei, blândetii si bunatatii. Eu mi-l voi aminti întotdeauna în acea lumina stralucitoare de pe malul lacului Vorona, peste care se suprapunea, firesc, chipul sau mereu zâmbitor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 714

Id: 42828

Data: Jul 30, 2014

Imagine: