Campania Doneaza sange, salveaza o viata in Episcopia Caransebesului

]]>Inițiată de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, campania Donează sânge, salvează o viaţă! se desfășoară și în Episcopia Caransebeșului, după cum ne-a precizat Diac. Pavel Canea. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la nivelul eparhiei se organizează în perioada 15 octombrie 2015 - 15 noiembrie 2015, o acțiune de donare de sânge, având în vedere lipsa de sânge de la Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița. Campania a început în municipiul Reșita în urma parteneriatului încheiat între Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița și Episcopia Caransebeșului care a organizat un program adecvat pentru ca preoții împreună cu credincioșii să poată să doneze sânge zilnic. „Am avut până acum o prezență destul de numeroasă asigurând în fiecare zi între 20 și 35 de persoane. Apelul s-a făcut în biserică de către preoți, s-au întocmit liste de voluntari și ne bucurăm că am găsit înțelegere la credincioșii noștri în desfășurarea acestei acțiuni. A fost o dorință expresă a Preasfințitului Lucian ca toți credincioșii voluntari să nu meargă singuri să doneze sânge, ci să fie însoțiți de preotul lor paroh, iar preoții să fie un exemplu și să fie cei dintâi care donează sânge. Prin această acțiune biserica demonstrează încă o dată că nu se gândește doar la binele spiritual al credincioșilor, ci și la problemele lor de sănătate, astfel că după îndemnul Sfântului Evanghelist Ioan, care ne spune că dragostea adevărată este să îți pui sufletul pentru aproapele tău, iată că preoții și credincioșii din Episcopia Caransebeșului au împlinit acest îndemn și donează fiecare sânge, pentru a putea salva vieți”, a subliniat părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeșului. În perioada care urmează acțiunea se va desfășura și în municipiul Caransebeș, vineri 30 octombrie fiind prezenți să doneze sânge toți angajații Centrului eparhial în frunte cu Preasfințitul Părinte Lucian. În săptămâna 9-12 noiembrie și preoții împreună cu credincioșii din Moldova Nouă și Oravița vor avea posibilitatea să se alăture acestei campanii. Nevoia de sânge la nivelul spitalelor a crescut foarte mult în județul Caraș-Severin, fiind nevoie zilnic de 20-30 donatori. Doar 2% din populația României donează sânge și numai 60% din necesarul de sânge este acoperit. Conform cercetătorilor, s-a demonstrat că persoanele care donează sânge au o imunitate crescută faţă de populaţia generală. În acelaşi timp, riscul de paralizie şi accident vascular scade cu 30%. Mai mult, în urma donării de sânge rezistenţa organismului la şocuri hipovolemice creşte, acesta fiind obişnuit cu pierderea unei cantităţi de sânge şi refacerea lui. Astfel, în caz de accident, un donator va face faţă mai uşor stresului biologic provocat de o hemoragie. Timpul total alocat donării de sânge este de aproximativ 30 de minute, iar senzaţia de ameţeală şi leşin pentru donator este foarte rară.

Download: Click for download attached file: Campania Doneaza sange, salveaza o viata in Episcopia Caransebesului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 575

Id: 57324

Data: Oct 24, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).