Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă o nouă acțiune din Campania „Sănătate pentru sate”. Evenimentul a avut loc la dispensarul din Tomșani, județul Prahova, unde 80 de persoane au fost consultate gratuit de medici specialiști în diabet și boli de nutriție, în cardiologie, gastroenterologie și medicină generală.
După efectuarea triajului epidemiologic, pacienții au beneficiat de investigații EKG, ecografii abdominale și cardiace.
„Această activitate este foarte utilă pentru persoanele din mediul rural, venind într-un mod concret în sprijinul sistemului medical din România”, a declarat Dănuț Prună, coordonatorul Voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.
„De cele mai multe ori, persoanele din mediul rural trebuie să se deplaseze pe distanțe considerabile la spitalele din cele mai apropiate orașe, unde se lovesc de lipsa medicilor specialiști. Aceștia reușesc cu greu să se programeze pentru un consult la un medic specialist, găsesc un loc liber abia după mai bine de o lună de zile”, a afirmat el.
„Având în vedere că ne aflăm în perioada acesta foarte frumoasă și specială a Postului Mare, trebuie să ne îngrijim de sănătatea sufletească, să fim aproape de Dumnezeu, de Sfânta Biserică, de rugăciune, să ne îngrijim de post, dar să avem grijă și de sănătatea trupului”, a declarat și Părintele Nicolae Clucerescu, parohul din Tomșani.

„Majoritatea pacienților consultați sunt vârstnici, cu multiple comorbidități și afecțiuni cronice nemonitorizate. Din cauza contextului epidemiologic actual, acești pacienți nu au avut acces la investigații de specialitate. Am depistat afecțiuni cardiace, am identificat pacienți cu diabet și patologie gastro-intestinală”, a spus Camelia Sărăţeanu, medic gastroenterolog.
„Având în vedere că tot mai mulți oameni au venituri foarte mici și nu își mai permit să se deplaseze în alte localități pentru a merge la medici, voluntarii au fost primiți cu mare bucurie în comuna noastră”, a apreciat primarul Florin Pelin.
Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății și are ca obiectiv organizarea unor acțiuni medicale cu caracter umanitar.
Până în prezent, în cadrul ei au fost organizate 74 acțiuni în judeţele Argeş, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Maramureş, Prahova. Până în prezent, de această campanie au beneficiat aproximativ 9.200 de persoane.
Arhiepiscopia Clujului și asociațiile de tineret din eparhie organizează sâmbătă, 9 aprilie, a XI-a ediție a Pelerinajului Tinerilor. .....
Data: Apr 1, 2022
Un incendiu a distrus peste 50 de hectare pădure de rășinoase la Ocolul Silvic Buzău, în urmă extinderii în fondul forestier a unui incendiu de vegetație, provocat de arderea unei miriști. Pentru stingerea incendiului, sâmbătă și duminică au intervenit sute de pompieri din mai multe .....
Data: Apr 1, 2022
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, a distribuit marți, în trei sate din Protopopiatul de Bălți, ajutoare oferite de un medic basarabean din București.
Ierarhul a ajuns în .....
Data: Apr 1, 2022
Muzeul „Vasile Pogor” din Iași, unul dintre locurile de întâlnire a societății culturale Junimea, va fi redeschis publicului marți, 5 aprilie, după .....
Data: Apr 1, 2022
Părintele Patriarh Daniel a sfințit joi o raclă pentru Moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu de la Mănăstirea Nechit, județul Neamț.
Slujba a avut loc la paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale în prezența starețului așezământului monahal, Arhim. .....
Data: Apr 1, 2022
Editura Basilica a publicat un compendium care prezintă învățătura ortodoxă despre comemorarea celor adormiți în Domnul ca .....
Data: Apr 1, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).