Fundatia Cuvantul care zideste , a Mitropoliei Olteniei, a deruleaza incepand cu aceasta saptamana campania umanitara Micul Samarinean Milostiv , care se va finaliza in luna decembrie a.c, dupa cum ne-a transmis Gabriela Popescu. In cadrul campaniei, voluntari ai fundatiei confectioneaza diferite obiecte decorative pentru impodobirea bradului de Craciun. Aceste decoratiuni vor fi distribuite in scoli, iar fondurile obtinute in urma campaniei vor fi folosite pentru sprijinirea unor copii care provin din familii defavorizate social. Este o mare bucurie ca putem implica voluntari in aceste campanii care pot veni atat din randul copiilor cat si adultilor, pentru ca fiecare dintre noi putem contribui la realizarea decoratiunilor pentru pomul de Craciun, care are ca finalitate ajutarea celor care au nevoie de solidaritatea noastra. Le multumim voluntarilor pentru ca de fiecare data au raspuns cu deschidere apelurilor noastre umanitare , a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundatiei Cuvantul care zideste . Persoanele care doresc sa se implice in aceasta campanie, prin realizarea decoratiunilor specifice sarbatorilor de iarna, sunt asteptate la sediul fundatiei din incinta Arhiepiscopiei Craiovei, strada Mitropolit Firmilan, nr. 3.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 622
Id: 34048
Data: Sep 24, 2013
Imagine:

Data: Sep 24, 2013

Data: Sep 24, 2013

Data: Sep 24, 2013

Data: Sep 24, 2013

Data: Sep 24, 2013

Data: Sep 24, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).