Postul Mare este rastimpul in care omul este chemat sa se cerceteze pe sine mai mult decat altadata, sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica intampina credincioșii cu slujbe mai multe si mai lungi, iar intre acestea Canonul Sfantului Andrei Criteanul are un loc deosebit.In prima saptamana a Postului Mare in Parohia Sfantul Nectarie Taumaturgul din Coslada - Spania se oficiaza slujba Pavecernitei unita cu Canonul cel Mare, incepand cu orele 19.00, una dintre cele mai importante si profunde creatii imnografice a literaturii crestine, dupa cum a precizat Parintele George Cimpoca, parohul Bisericii Sfantul Nectarie Taumaturgul din Coslada.Miercuri, 20 martie, de la ora 9.00, a fost savarsita Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite, prima din acest post, in ziua de pomenire a Sfintilor Mucenici din Pustiul Hozevei, Parohia Coslada avand la inchinare o particica din moastele acestor sfinti.Pe toata perioada Postului Mare, in biserica parohiala va fi savarsita zilnic Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, incepand cu ora 9:00 dimineata, pentru a oferi posibilitatea cat mai multor credinciosi sa se poata bucura de darul comuniunii cu Hristos in Sfanta Impartasanie. De asemenea, zilnic, credinciosii sunt asteptati la Sfanta Taina a Spovedaniei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 595
Id: 29313
Data: Mar 20, 2013
Imagine:

Data: Mar 20, 2013

Data: Mar 20, 2013
Mitropolitul Visarion Puiu, comemorat în fiecare an în luna februarie, la Roman, la Paşcani, la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ, dar şi în alte localităţi în care şi-a desfăşurat activitatea ca înalt ierarh al .....
Data: Mar 21, 2013
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi astăzi, începând cu ora 16:00, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, Pavecerniţa Mare şi ultima parte a .....
Data: Mar 21, 2013
Biserica „Buna Vestire“ din Iaşi îşi serbează luni, 25 martie 2013, hramul. Slujba Vecerniei unită cu Litia va fi oficiată duminică seara de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un .....
Data: Mar 21, 2013

Data: Mar 21, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).