Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Arhiepiscopia Tomisului au organizat, în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, concertele „Postul Mare - cântări şi versuri“ şi „În vremea aceea“. În cadrul primului concert au interpretat grupuri corale din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor (Ansamblul „Balada Bucovinei“, grupul de copii de la Şcoala Şcheia, Corul de copii „Floarea speranţei“ al parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ Ilişeşti, Formaţia „Crescendo“ a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, Grupul vocal „Flori de măr“ al Căminului Cultural Râşca, Corul „Vox Campus“ al parohiei „Sfântul Nicolae“ Capu Câmpului şi Corala „Sfântul Leontie“ din Rădăuţi) şi din Arhiepiscopia Tomisului (Corala „Armonia“ şi Corala „Cuvânt bun“). Manifestarea, organizată de Sectorul cultural al Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor, s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Alături de cei doi ierarhi, la concert au mai fost prezenţi părinţii consilieri ai Centrului eparhial Suceava şi sute de suceveni de toate vârstele. Oamenii au apreciat cântările deosebit de frumoase ale bucovinenilor care au urcat pe scenă, mai ales că mulţi dintre ei au venit îmbrăcaţi în costume naţionale. De asemenea, cei prezenţi au fost impresionaţi de modul în care a fost pus în scenă concertul „În vremea aceea“, o frescă muzicală pentru solişti, cor şi orchestră, compusă de preotul Ion Popescu Runcu.
„Îndrăgim cântarea bisericească pe care o intonăm pe scenă şi nu numai. Cântarea bisericească ne face mai buni. Trebuie să respectăm tradiţia şi Biserica pentru că ele aparţin neamului nostru. Ansamblul pe care îl reprezentăm se străduieşte de peste două decenii să-şi manifeste credinţa prin cântarea religioasă şi să menţină tradiţia prin portul popular“, a spus prof. Oana Maria Sârbu-Botezat, dirijorul Ansamblului „Balada Bucovinei“ din Suceava.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 616
Id: 30328
Data: Apr 25, 2013
Imagine:
Episcopia Huşilor organizează în aceste zile la Vaslui, Bârlad şi Huşi faza pe protopopiat a concursului-spectacol „Bucuria de a fi creştin“. La Bârlad, compeţia a avut loc miercuri, 24 aprilie 2013, în Biserica .....
Data: Apr 25, 2013

Data: Apr 26, 2013

Data: Apr 26, 2013

Data: Apr 26, 2013

Data: Apr 26, 2013

Data: Apr 26, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).