Ultimii ani ai domniei Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu au coincis cu sultanatul lui Ahmed al III-lea, care a condus Imperiul Otoman de la finele lui 1703 pâna în 1730. Este perioada de dupa chemarea domnitorului român la Adrianopol - când i se pregatea mazilirea -, precum si perioada conflictelor ruso-turce. Soarta Brâncoveanului era pecetluita, turcii asteptau doar sa obtina o cât mai mare parte din averea „Printului Aurului“, cum îl numeau. Din pacate, motivarea unei sentinte de mult hotarâte a fost servita tocmai de boierii tarii.În aprilie 1713, sultanul Ahmed al III-lea îl numeste mare vizir pe ginerele sau, Silahdar Ali Pasa, prilej cu care acesta din urma primeste titlul de „Damat“ („ginere“, atribuit barbatilor care intrau în dinastie prin casatoria cu o printesa otomana). Istoricii apreciaza ca Ali Pasa a fost cel mai dur vizir din istoria Imperiului Otoman! Sursa principala în prezentarea relatiei dintre domnitorul român si marele vizir este Anton Maria Del Chiaro, secretarul domnesc cunoscator al realitatilor vremii. Este suficient sa amintim ca Del Chiaro numeste data de 5 august 1716, când Ali Pasa este ucis în lupta de la Petrovaradin (Serbia) dintre Imperiul Otoman si Imperiul Habsburgic, „zi glorioasa pentru lumea crestina“.Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 645
Id: 42863
Data: Jul 31, 2014
Imagine:

Data: Jul 31, 2014
Data: Jul 31, 2014
Data: Jul 31, 2014
Data: Jul 31, 2014

Data: Jul 31, 2014

Data: Jul 31, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).