]]>Evenimentele de la Paris, din zilele din urmă, dincolo de tragismul lor, repun în discuţie diferenţele sau contrarietăţile în ceea ce priveşte poziţionarea diferiţilor actori faţă de registrele culturale, mai cu seamă cele religioase. Reiese cu pregnanţă faptul că lipsa sau deficitul de cultură şi educaţie religioasă, printre altele, poate să conducă la comportamente reprobabile sau atrocităţi inadmisibile. Omenirea deţine un patrimoniu simbolic imens - diferenţiat, parcelat, contradictoriu -, iar gestionarea acestuia ridică numeroase probleme. Logicile de raportare la acesta, precum şi mărcile de identificare sau implicaţiile de ordin practic asupra vieţii individuale şi sociale pot fi diferite de la un corpus socio-spiritual la altul. Unul şi acelaşi gest poate avea rezonanţe diferite, chiar diametral opuse, în funcţie de sensibilităţile sau poziţiile celor care se raportează la ele. Până la urmă, se ajunge la concluzia existenţei în fiecare cultură a unui „nucleu“ spiritual ingenuu, incomunicabil şi impenetrabil, ce ţine de propriul respectivului construct spiritual, care nu poate fi trăit prin experimentare proprie, ci doar cunoscut, respectat sau contemplat. Lipsa de informare şi de educaţie corespunzătoare, în materie de administrare a acestor „daturi“ spirituale, poate să conducă la monstruozităţi comportamentale, tensiuni sociale, războaie. Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
Download: Click for download attached file: Carenta de cultura si educatie religioasa naste monstri
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 554
Id: 47522
Data: Jan 13, 2015
Imagine:
]]>În urma atentatului terorist de la redacţia revistei satirice din Paris, s-au ridicat mai multe discuţii despre libertatea de exprimare. Până unde poate merge .....
Data: Jan 13, 2015
]]>În ziua de pomenire a Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului s-a aflat în mijlocul pruncilor, internați la .....
Data: Jan 13, 2015
]]>Sfinții Martiri Ermil și Stratonic, prăznuiți astăzi în Biserica Ortodoxă Română, au trăit în secolul al IV-lea, în ținutul Iliricului, la Dunărea de Jos, pe vremea împăratului roman .....
Data: Jan 13, 2015
]]>Mâine, 14 ianuarie 2015, în Biserica Ortodoxă este odovania Botezului Domnului. Momentul încheie perioada de sărbătorire a Botezului Mântuitorului Hristos în râul Iordan. Despre .....
Data: Jan 13, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei a fost prezent în Duminica după Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, 11 ianuarie, a.c., în mijlocul credincioşilor din .....
Data: Jan 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).