Patru orfani din Holod vor avea în curând casă nouă, care a prins contur urmare a eforturilor depuse de parohiile din Protopopiatul Tinca.
Casa în care locuiau a fost cuprinsă în decembrie 2019 de un incendiu puternic, în timpul căruia străbunicul lor a murit.
Urmare a acestei situaţii tragice, Protopopiatul Tinca şi-a propus prin proiectul „Să facem casă bună împreună” restaurarea totală și extinderea casei afectate de incendiul devastator. În proiect sunt implicate toate cele 62 de parohii din cuprinsul protopopiatului.
Părintele Călin Ovidiu Popa, Protopopul de Tinca, şi-a manifestat dorinţa ca până la sfârșitul lunii august casa să fie predată beneficiarilor.
El a prezentat şi stadiul lucrărilor.
„Până în prezent, s-a reușit renovarea integrală a structurii imobilului (începând cu fundația și terminând cu acoperișul)”.
„În cele ce urmează, se va efectua instalația electrică și termică nouă, achiziționarea unui cazan pentru încălzire, montarea de geamuri și uși noi (PVC), izolare pereți cu polistiren extrudat de 10 cm, izolarea podului, decorativă exterioară, introducerea sistemului de alimentare cu apă, precum și lucrări de finisaje interioare (uși, gresie, faianță, parchet etc.)”.
Protopopiatul Tinca a deschis un cont la Banca Cooperatistă Izvorul Ștei, filiala Tinca, pe care l-a alimentat periodic cu sumele colectate de parohii și credincioși, cont în care sunt colectate toate fondurile necesare desfășurării lucrărilor.
Cei care doresc să contribuie la acest proiect filantropic sunt rugați să doneze în contul bancar: RO82CRCOX050200000454125 – titularul contului, Protopopiatul Ortodox Tinca, sau prin oricare parohie din Protopopiatului Tinca.
În Arhiepiscopia Sibiului au fost inaugurate joi un serviciu de ambulanţă şi un cabinet stomatologic situat în apropierea Catedralei Mitropolitane din .....
Data: Jul 10, 2020
În urma evaluării, juriul a ales trei câștigători din cei peste 400 de participanți la Concursul de fotografie „Viața Bisericii în timp de pandemie”.
.....Data: Jul 10, 2020
Câteva parohii din județul Bacău s-au solidarizat pentru a ajuta Așezământul pentru vârstnici „Sfântul Voievod .....
Data: Jul 10, 2020
Membrii ASCOR – Alba Iulia au organizat un pelerinaj în Țara Maramureșului. Acțiunea a marcat împlinirea a 30 de ani de la înființarea Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR).
Tinerii, coordonați de părintele diacon Răzvan Brudiu, au fost însoțiți de .....
Data: Jul 10, 2020
Familia Pătrașcu a primit toți copiii trimiși în dar de Dumnezeu. După ce departamentul Pro Vita Iași al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a mediatizat povestea lor și a decis să le dăruiască lemne de foc și să le izoleze casa, o femeie din Botoșani le-a oferit și o vacă de .....
Data: Jul 10, 2020
Neurochirurgul de renume internaţional Ştefan Mindea, revenit în ţară după 35 de ani trăiţi în SUA şi hirotonit de curând preot, a prezentat în emisiunea .....
Data: Jul 10, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).