Opt creștini sunt uciși în fiecare zi pentru credința lor la nivelul întregii lumi, arată statisticile Open Doors, o rețea mondială de ONG-uri creștine non-profit.
Organizația a raportat un număr de peste 260 de milioane de creștini care au fost persecutați în perioada 01 noiembrie 2018 – 31 octombrie 2019 și prezintă 50 de țări în care aceștia s-au confruntat cu cele mai mari riscuri.

Cifrele publicate pot fi mult mai mici decât realitatea, avertizează Open Doors. Organizația precizează că multe ucideri au loc în secret și nu sunt raportate nicăieri, mai ales în țări închise precum Coreea de Nord și Afganistan sau acolo unde sunt conflicte armate precum Libia și Nigeria.
Mulți creștini mor și din cauza vulnerabilității crescute în conflict, prin privarea pe termen lung de necesitățile de bază sau prin excluderea de la ajutorul socio-economic.
Și Marea Britanie a semnalat că persecuțiile creștinilor au ajuns la un nivel apropiat de genocid, iar Bisericile din anumite regiuni ale lumii se află în faţa pericolului de a fi exterminate.
Autoritățile române și-au asumat rolul de a informa publicul despre natura și amploarea persecuției creștine, care continuă și în prezent prin instituirea „Zilei naționale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor”. Ziua coincide cu sărbătoarea ortodoxă a Sfântului Constantin Brâncoveanu care a fost ucis la Istanbul împreună cu cei patru fii ai săi pentru că a refuzat să renunțe la credința sa – 16 august.
Citește și: Care sunt fricile creștinului?
Sursă Foto: Shutterstock
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 264
Id: 70732
Data: Jul 18, 2020
Imagine:
Grădinița Buna Vestire a Patriarhiei Române a făcut publice imagini cu sălile și facilitățile sale. Copiii vor beneficia de două curți și două terase în aer liber, unde vor putea desfășura activități în siguranță.
Grădinița este nouă și se deschide la 1 septembrie .....
Data: Jul 18, 2020
Copiii de la Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din orașul Ocna Mureș au organizat marți, împreună cu educatorii lor, o acțiune spontană de curățare a gunoaielor dintr-o zonă a localității. Coordonatorul așezământului a explicat că voluntariatul dezvoltă responsabilitatea .....
Data: Jul 18, 2020
Cea de a șasea ediție a programului catehetic desfășurat anual în parohiile din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului are tema: „
Președintele României a promulgat joi legea care prevede declararea zilei de 16 august ca „Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva .....
Data: Jul 18, 2020
Întrucât, în contextul prelungirii stării de alertă, începând cu data de 17 iulie 2020, nu există reguli noi în ceea ce privește viața religioasă, Patriarhia Română reamintește .....
Data: Jul 18, 2020
Miercuri, 22 iulie, este ziua de naștere a Patriarhului Daniel. Biroul de presă al Patriarhiei Române transmite printr-un comunicat de presă cum va decurge această aniversare:
Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 69 de ani
În ziua de .....
Data: Jul 18, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).