În fiecare familie crestina, cu prilejul celei mai mari sarbatori din calendarul crestin, Învierea Domnului sau Pastile, la loc de cinste pe masa se afla ouale rosii. Pentru crestini, oul înrosit aminteste, în primul rând, potrivit traditiei, de Jertfa Mântuitorului Hristos de pe Crucea Golgotei si de sângele scurs în urma Rastignirii peste ouale asezate lânga Cruce.Aceasta nu înseamna însa ca traditia înrosirii oualor a început odata cu acest moment foarte semnificativ pentru istoria lumii, în general, si a crestinismului, în special. Chiar daca are alte semnificatii, aceasta traditie este cu mult mai veche. Chinezii, de pilda, foloseau ouale rosii în cadrul anumitor ritualuri de cult cu 2.000 de ani înainte de Hristos, dar ca o mostenire cu mult mai veche.De altfel, la multe popoare în Antichitate, misterul creatiei se leaga de ou; în multe parti ale lumii s-a crezut din vremuri stravechi ca universul, lumea în care traim si implicit omul s-au nascut dintr-un ou, din acel ou cosmic. Legat de semnificatia oului cosmogonic, retinem ca si astazi, în multe traditii si locuri, oul face parte dintre simbolurile si emblemele reînnoirii naturii si vegetatiei. Centrul de difuziune a acestui mit al oului cosmogonic trebuie cautat, probabil, în India sau Indonezia. De asemenea, el este prezent si în Polinezia, Iran, Grecia, Fenicia, Letonia, Estonia, Finlanda, la anumite populatii din Africa de Vest, în America Centrala si pe coasta de vest a Americii de Sud (M. Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Bucuresti, 1992, p. 378). Toate emblemele vegetatiei si mai ales ale Anului Nou, când brazii sunt împodobiti, între altele, cu oua sau coji de oua (vezi pe larg ibidem, pp. 378-379), rezuma, într-un fel, mitul creatiei periodice. În consecinta, în asemenea ansambluri mitico-rituale, ideea de baza nu este 'nasterea', ca în cosmogonia brahmanica, de pilda, ci repetarea nasterii exemplare a cosmosului, imitarea cosmogoniei (ibidem, p. 379).De altfel, exista multe asemenea exemple de folosiri rituale ale oului care reliefeaza faptul ca oul garanteaza posibilitatea de repetare a actului cosmogonic primordial, respectiv creatia. În acest sens, amintim cu precadere rolul lui în ritualurile agricole, care a supravietuit pâna în zilele noastre. De pilda, pentru a facilita încoltirea semintelor si cresterea plantelor, taranul finlandez poarta un ou în buzunar pe durata semanatului sau asaza un ou sub brazda. La rândul lor, estonienii consuma oua în perioada aratului, iar suedezii arunca oua pe câmpurile arate. Când seamana inul, germanii îi adauga uneori oua sau asaza un ou pe câmp sau consuma oua cât tine semanatul. Tot la germani exista obiceiul de a pune în aratura oua sfintite de Pasti la biserica (ibidem, p. 380).Credinta straveche în existenta Binelui si Raului, identificate în crestinism mai târziu cu Dumnezeu si diavolul, s-a pastrat si în legatura cu oul, în sensul ca din acesta a aparut Binele, identificat cu ceea ce înseamna creatia, dar se poate naste si Raul, adica diavolul, prin folosirea anumitor practici rituale. Din credinta aceasta ca oul contine în sine si Raul, s-a ajuns la vopsirea oului în rosu, culoarea rosie simbolizând focul atât ca realitate fizica, cât si ca divinitate protectoare împotriva duhurilor rele, adorata de multe popoare dintre cele mai vechi.Focul era adorat la caldeeni ca un zeu superior chiar Soarelui, iar modul în care era conceput si atributele care i se confereau îl apropiau foarte mult de Agni, zeul focului din perioada vedica a Indiei (vezi Fr. Lenormand, La Magie chez les Chaldéens et les origines accadiennes, Paris, 1874, pp. 169-173). Caldeenii îl invocau pe acest zeu în descântecele lor ca pe cel mai mare adversar al diavolului, singurul care poate sa-l alunge si sa risipeasca toate farmecele: 'Tu, care alungi duhurile necurate, care îngrozesti pe cei rai, Focule, nimicitor al dusmanilor, arma teribila, care alungi ciuma...' (ibidem, p. 170). Conceput ca o putere care alunga duhurile necurate si simbolizat prin culoarea rosie, deci, focul a fost asociat oului din care a aparut lumea. Multa vreme, pentru vechile popoare, oul rosu continea în sine creatia pura, protejata de primejdiile Raului, si anume prin puterea focului, simbolizat de culoarea rosie.Mai încoace, la rusii din partile muntilor Urali, oul rosu se folosea ca amuleta, ca protector împotriva spiritelor rele. Astfel, aici se confectionau oua din pietre semipretioase, de diferite culori, între care si rosii, de dimensiuni foarte mici, si se purtau ca fetisuri la ceas, cum se poarta martisoarele. Ele ne amintesc, de altfel, de ouale de piatra vopsite cu rosu, din mormintele preistorice, îngropate cu mortul ca un fetis care sa-l apere pe cel decedat de fortele demonice (cf. A. Gorovei, Ouale de Pasti. Studiu de folclor, ed. a II-a, Bucuresti, 2001, p. 28).Şi în traditia noastra româneasca, oul rosu apare ca protector împotriva diavolului. Pastrate în casa, ouale rosii apara de rautati si de farmece (cf. Em., E. si C. Novacoviciu, Din comoara Banatului. Folclor, III, Oravita, 1926, p. 17). Ca sa fereasca roadele de piatra, podgorenii leaga primavara vita-de-vie cu salcie de la Florii sau îngroapa un ou rosu din Vinerea Mare. Multi sateni poarta cu ei, în toate zilele, ca o amuleta sfânta si aparator împotriva diavolului, de la Pasti pâna la Înaltare (Ispas), un ou rosu cu care au fost la biserica în noaptea de Pasti (T. Balasel, Ouale rosii. Legende, traditii, credinte, datine si ziceri, 'Şezatoarea', vol. XVII s1915t, p. 23; apud A. Gorovei, op. cit., p. 27).Alaturi de cruce, în evlavia credinciosilor, oul rosu a ramas ca simbol al biruintei contra diavolului. Odata cu mentinerea si folosirea oului rosu, subliniaza Artur Gorovei, 'crestinii au introdus si culoarea rosie în cultul lor. Daca papa de la Roma poarta mantie de purpura, Biserica noastra, care nu admite vesminte albe, ca la preotii catolici, a adoptat culoarea rosie în odajdii, iar anumite fete bisericesti poarta, în semn de autoritate, brâu si culion de culoare rosie' (A. Gorovei, op. cit., p. 29).La noi, la români, si nu numai, când te gândesti la sarbatoarea de Pasti, îti vine în minte imediat imaginea oualor rosii. Pretutindeni, cei care merg la slujba Învierii se spala cu apa proaspata în care s-a pus macar un ou rosu si câtiva bani de aur sau argint, în eventualitatea în care au. Oul rosu înseamna sa fie usori si sanatosi ca oul, sa le mearga bine pe parcursul anului si sa fie curati ca aurul sau argintul. Acelasi lucru se face si în ziua de Pasti, înainte de a merge la biserica (ibidem, p. 40). În ziua de Pasti, fiecare crestin trebuie sa dea preotului si altor prieteni si rudenii câte un ou rosu, zicându-le: 'Hristos a înviat!', iar cel care primeste trebuie sa raspunda: 'Adevarat a înviat!'Dupa Sfânta Liturghie din prima zi a Învierii, mergând acasa, credinciosii se asaza la masa. Dupa ce gusta din pasca si din celelalte lucruri sfintite, ciocnesc ouale rosii. Întâi ciocnesc sotii. Nevasta întinde oul si barbatul, zicând: 'Hristos a înviat!', ciocneste, iar nevasta raspunde: 'Adevarat a înviat!'. Apoi urmeaza sa ciocneasca parintii cu copiii si tot la fel, parintii cu celelalte rude, prieteni sau cunostinte aflate la masa. Regula generala este ca dreptul de a lovi îl are barbatul cel mai batrân, în vreme ce femeia si cel mai tânar trebuie doar sa tina oul, pentru a fi ciocnit (ibidem, p. 49).Obiceiul ca oul sa fie oferit celui care l-a spart i-a determinat si îi determina pe unii sa-si pregateasca din timp pentru Pasti 'oua tari', cu care sa sparga ouale obisnuite. E foarte adevarat, acestia nu se bucura de prea multa apreciere din partea semenilor lor. Dimpotriva, exista în popor credinta ca ei se încarca de pacate si ca, pe cealalta lume, ouale astfel câstigate le vor mânca împutite, cu viermi si cu venin. 'Oua tari' sunt cele de rata, gâsca si de curca. Exista si unii cu mult mai vicleni, însa care folosesc oua înrosite, confectionate din lemn sau umplute cu smoala (ibidem, p. 51). (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminica” din data de 24 aprilie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 905

Id: 40031

Data: Apr 21, 2014

Imagine: