Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a oficiat sâmbătă o slujbă de Te Deum în Catedrala din Chicago cu prilejul Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii.
Ierarhul a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra poporului american şi a cerut ocrotirea și binecuvântarea Lui.
După slujbă, Mitropolitul Nicolae a vorbit despre personalităţile care au contribuit la realizarea actului de independență față de Imperiul Britanic în 1776, respectiv membrii Comitetului redacțional al Declarației de independență: John Adams, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Robert Livingston, Roger Sherman.
Înaltpreasfinţia Sa a citit două paragrafe din Declarația de independență care fac trimitere clară la drepturile tuturor oamenilor împodobiți cu libertate de Creator, la apelul către Judecătorul Suprem al Lumii pentru îndreptarea nedreptăților și la Providența Divină care i-a îndrumat în scrierea Declarației.
„Aceste referiri arată dorința fondatorilor de libertate întemeiată nu pe autonomia omului, ci pe relația lui cu Dumnezeu Creatorul și Proniatorul. Această referire este cu atât mai importantă astăzi când libertatea religioasă este pusă sub semnul întrebării. Ziua independenței Americii este prilej de amintire a acestor evenimente și personalități”, a menţionat ierarhul.
Ziua Independenței este o sărbătoare federală în Statele Unite dedicată adoptării Declarației de independență, document semnat în 1776 prin care se stabilea neatârnarea față de Regatul Marii Britanii.
Data de 4 iulie a fost declarată sărbătoare naţională în 1870, la aproape un secol de la Revoluția Americană.
Sursă foto: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 261
Id: 70651
Data: Jul 7, 2020
Imagine:
Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna a vorbit, în predica sa din Duminica a patra după Rusalii, despre dragostea smerită a sutașului, concretizată în mijlocirea către Hristos pentru slujitorul său. Mijlocirea este o realitate a Bisericii și un dar al lui .....
Data: Jul 7, 2020
Episcopia Română a Australiei și Noii Zeelande desfășoară, în statul australian Victoria, un proiect complex, care include prima mănăstire ortodoxă românească din emisfera sudică, un centru social și unul cultural, un paraclis episcopal și o biserică ce va purta hramul „Sfinții Trei .....
Data: Jul 8, 2020
„Consilier în domeniul adicțiilor” este, în prezent, singurul curs de acest tip autorizat de Autoritatea Națională de Calificări – Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Iniţiat de Federaţia Filantropia a Patriarhiei Române, cursul are ca obiectiv specializarea a 60 de .....
Data: Jul 8, 2020
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, că Patriarhia Română susține păstrarea statutului de muzeu pentru Basilica Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul).
În Turcia se rediscută statutul acestei .....
Data: Jul 8, 2020
Icoana aleasă de conducerea Muzeului Dr. Nicolae Minovici ca exponat al lunii iulie prezintă scena răpirii Sfântului Ilie la Cer. Icoana de secol 19, pictată pe sticlă într-un atelier din Şcheii Braşovului, poate fi văzută la muzeul bucureştean, de miercuri până duminică, în .....
Data: Jul 8, 2020
„Spiritualitate şi identitate culturală în vremuri de criză” a fost titlul simpozionului organizat săptămâna trecută cu prilejul Zilelor Municipiului Focşani, desfăşurate în perioada 3-6 iulie.
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, şi .....
Data: Jul 8, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Bartolomeu Anania - Duminica lasatului sec de carne - a Infricosatoarei Judecati - 02 03 2003
IPS Bartolomeu - Duminica a 7-a dupa Pasti - a Sf. Parinti de la Sinodul I Ecumenic - 12 06 1994
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 2-a dupa Rusali - a Sf. Romani - Chemarea primilor Apostoli - 25 06 2006
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 3-a dupa Pasti - a mironositelor - 15 05 2005
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 06 05 2000
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 25-a dupa Rusalii - Pilda samarineanului milostiv - 12 11 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).