Catedrala din Cluj-Napoca, iluminata in culoarea conștientizarii cancerului de col uterin

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca a fost iluminată marți seara în albastru-verzui, culoarea conștientizării cancerului de col uterin. Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-a alăturat astfel demersului global de conștientizare inițiat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cu privire la această problemă de sănătate.

Evenimentul a fost organizat de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, instituție coordonatoare a Programului Național de Screening pentru cancerul de col uterin, în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și compania Transavia.

OMS a lansat marți strategia de eradicare a cancerului de col uterin. În semn de susținere, mai multe edificii din lume au fost iluminate în culoarea albastru-verzui – printre acestea, Primăria din Paris, clădirea Tower 42 din districtul financiar al Londrei și Podul peste Bosfor, în Istanbul.

Cancerul cervical este pe locul patru ca incidență între tipurile de cancer care afectează femeile. Se poate preveni și este vindecabil dacă este detectat în stadiu timpuriu.

Totuși, se prevede creșterea incidenței lui de la 570.000 de cazuri în 2018 la 700.000 în 2030, ceea ce va antrena o creștere a deceselor de la 311.000 la 400.000. Incidența bolii și mortalitatea din această cauză sunt duble în țările mai puțin dezvoltate.

OMS propune combaterea bolii prin atingerea unei acoperiri de 90% cu vaccinarea împotriva papilomavirusurilor (HPV), o acoperire de 70% în termeni de testare preventivă (screening) a populației și un acces la tratament asigurat pentru cel puțin 90% din persoanele afectate – inclusiv acces la îngrijiri paliative.

La Cluj-Napoca, Biserica se implică în mod direct în lupta împotriva cancerului prin Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Acesta oferă sprijin medical și spiritual pacienților cu afecțiuni oncologice în stadii avansate, dar și aparținătorilor acestora.

Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius Echim

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 172

Id: 71905

Data: Nov 18, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).