]]>Edificarea unei catedrale în Bucureşti închinată cinstirii după cuviinţă a celor care s-au jertfit, de-a lungul întregii noastre istorii, pe altarul credinţei, libertăţii, demnităţii şi unităţii neamului, îşi are adânci rădăcini în istoria poporului român. Greutăţile vremurilor şi neputinţele oamenilor au făcut ca şi în privinţa edificării unei Catedrale-simbol să fim în urma celorlalte popoare ortodoxe. Credincioşii de pretutindeni au acum ocazia să contribuie la construirea celui mai important lăcaş de cult al românilor ridicat în timpurile noastre: Catedrala Mântuirii Neamului. Cei care donează deja constant o sumă de bani, sunt conştienţi de faptul că puţinul lor de acum se va materializa, într-un simbol al tuturor românilor. Încercăm şi noi să aflăm răspunsuri la întrebarea de ce să donez, sau de ce să mă implic în realizarea acestui proiect, stând de vorbă cu unii oameni care sunt mai mult decât simpli donatori sunt voluntari. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a luminat mintea şi sufletul şi mi-a îngăduit să fiu alături de semenii mei care au aceleaşi gânduri şi principii ca ale mele. Am simţit că pur şi simplu e nevoie să fac asta şi că pot fi de folos într-un fel. Noi toţi suntem de folos până la urmă în societate şi Dumnezeu a rânduit pentru fiecare dintre noi un loc şi cu cât şi noi venim în întâmpinarea lui Dumnezeu şi dorim să facem ceva ni se va arăta calea şi ni se va lumina drumul. Este un proiect mare, un proiect care ne reprezintă pe noi toţi românii şi fiecare venind bucăţică cu bucăţică se pot face lucruri mari. Dacă ne stabilim un obiectiv mare de la început poate fi greu de atins, dar obiective mici pot forma apoi un lucru mai mare”, a declarat pentru TRINITAS TV psihologul Ioana Paise. Aflaţi care sunt modalităţile prin care puteţi contribui la ridicarea viitoarei catedrale patriarhale accesând site-ul catedralaneamului.ro. De asemenea, un afiş informativ există în toate bisericile ortodoxe româneşti, atât la parohii, cât şi la mănăstiri.
Download: Click for download attached file: Catedrala Mantuirii Neamului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 638
Id: 45219
Data: Nov 9, 2014
Imagine:
]]> Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a inaugurat și sfințit sâmbătă după-amiază, 8 noiembrie 2014, Centrul medico-social al Episcopiei Devei .....
Data: Nov 9, 2014
]]>Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj va găzdui în perioada 9 – 11 noiembrie, ediţia a 6-a a Simpozionului naţional de teologie cu tema „Teologie şi propovăduire în .....
Data: Nov 9, 2014
]]>La Duminica a XXIV-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: .....
Data: Nov 9, 2014
]]>La 14 km de oraşul Vălenii de Munte, într-o zonă montană pitorească, se găseşte comuna Izvoarele, atestată documentar încă din anul 1517. Potrivit preotului Ioan Baraţ, .....
Data: Nov 9, 2014
]]>Într-o vreme nu foarte îndepărtată de timpurile noastre, înaintaşi iluştri ai teologiei academice de care ne bucurăm astăzi, cum ar fi pr. Petre Vintilescu sau pr. .....
Data: Nov 9, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).